Silviu Nișu, campion mondial în proba de 200m

1509018_239581042893454_1826964093_n

Silviu Nișu a înregistrat, vineri seară, o performanță remarcabilă în cadrul Campionatului Mondial Indoor de masters, de la Budapesta. Atletul timișorean s-a impus în proba de 200m, în ciuda faptului că a alergat pe un culoar incomod.

Silviu Nișu spunea, înaintea Campionatelor Mondiale de la Budapesta, că vizează o medalie în proba de 200m. Nu îndrăznea să pronunțe însă cuvântul „aur”, având adversari de calibru pe această distanță. Calificările i-au dat însă încredere, el terminând semifinala cu al doilea timp la general, însă ziua finalei a început-o extrem de tensionat, aflând că va alerga pe culoarul 6, unul mai mult decât incomod în sală. „Am facut contestație, dar regulamentul IAAF s-a aplicat și aici. El spune că, în ordinea clasării, culoarele pentru finală sunt 5, 6, 4, 3, 2, 1. Ceea ce mi se pare că nu corespunde e faptul că, în această sală, culoarul 6 nu e tocmai așa cum îl cred cei de la IAAF. Dar, până la urmă, a ieșit”, ne-a spus atletul timișorean.

Și a ieșit cum nu se putea mai bine, Silviu Nișu terminând cursa în 22.33 secunde, la 8 sutimi în fața francezului Samba Niangane și la 22 de sutimi de britanicul Richard Beardsell, unul dintre favoriții probei.

„Am făcut o cursă tactică, dar riscantă. Am alergat foarte economicos în prima parte, de unul singur, până la ieșirea din a doua turnantă de unde, evident, au ieșit înaintea mea cei de pe culoarele interne. Atunci am accelerat enorm, având rezerve de energie acumulate din prima parte a cursei”, ne-a relatat Silviu Nișu „filmul” celor 22 de secunde și 33 de sutimi care i-au adus aurul mondial.

Atletul timișorean are astăzi o primă zi de repaus de la începutul competiției, urmând ca duminică să bifeze ultima sa probă de la Budapesta, ștafeta de 4x200m.

About Gabriel Toth

Leave a Reply