Seară magică pe „Știința”. Torțele au luminat calea lui ASU Poli


ASU Poli s-a impus cu 4-1 în fața celor de la Padeșu Nădrag, în ultimul joc de acasă din acest tur de campionat. Pe teren și în jurul său a fost o adevărată sărbătoare, puținilor lucși ai nocturnei de pe „Știința” sărindu-le în ajutor aproximativ 150 de torțe, care i-au luminat pe elevii lui Foale, aceștia găsind drumul spre victorie.

18 noiembrie 2012 e ziua pe care niciunul din cei aproape 2.000 de fani prezenți pe arena „Știința” n-o va uita prea curând. Pe lângă faptul că a fost primul joc din acest sezon disputat la lumina reflectoarelor, meciul lui ASU Poli contra Padeșului Nădrag a fost scena unei coregrafii nemaiîntâlnite la niciun nivel al fotbalului românesc. La începutul reprizei a doua, ultrașii din Peluza Sud și-au desfășurat impresionantul arsenal pirotehnic, ornând vechea arenă „Știința”, de jur împrejur, cu torțe. A fost seara în care terenul din spatele „Mecanicii” s-a ridicat la nivelul Marakanei belgrădene sau a marelui „Olimpico” din Roma.

Ceea ce s-a întâmplat duminică pe „Știința” l-a copleșit până și pe Iosif Rotariu, cel care, de-a lungul anilor, s-a obișnuit cu stadioane mult mai celebre și cu asistențe mult mai mari. „Vreau să-i felicit pe toți cei care au fost la meci. Așa ceva n-am văzut în 25-30 de ani de când sunt în fotbal. Am jucat la toate nivelurile, am jucat în străinătate, am jucat o finală de Cupa Campionilșor pe Camp Nou, dar n-am trăit așa ceva. A fost un sentiment unic pentru mine, care, iată, mi-a fost dat să-l trăiesc la 50 de ani. Acesta este spiritul Timișoarei! Pe nocturnă n-am mai jucat de la Serile Campionilor, iar în meciurile oficiale, cred că din sezonul 1997/1998, când evoluam la Steaua. A fost un moment unic trăit de toți cei prezenți la stadion. Cu asemenea oameni în spate, cu asemenea suporteri, nu poți decât să îți propui să ajungi în prima ligă”, a declarat veteranul lui ASU Poli.

Antrenorul Antonio Foale a mărturisit, la rândul lui, că nu își imagina vreodată că va simți pe viu o asemenea atmosferă. „Extraordinar, magnific! E prima oară în viața mea când joc într-un asemenea spectacol. Băieții au fost emoționați, această minunată galerie pune presiune pe ei și e normal să aibă emoții. Intervine frica de a nu greși, dar am reușit să ne impunem”, a declarat Foale.

Referindu-ne strict la cele întâmplate în dreptunghiul verde, trebuie să spunem că elevii lui Toni Foale au avut de pătimit mai mult decât se așteptau, în fața unei formații ce a venit să-și vândă scump pielea. Alb-violeților le-au trebuie 28 de minute să producă prima modificare a tabelei, golgheterul Marchiș punctând din pasa căpitanului Popoviciu. În minutul 35, trupa din Nădrag a egalat prin Jurj, cu un șut de excepție, de la 25 de metri, la care Foale nu a putut ajunge. ASU Poli a reușit să revină însă în avantaj chiar înainte de pauză, atunci când fundașul central Hușanu a reluat în plasă o centrare a lui Rotariu. În partea a doua, oaspeții au rezistat foarte bine, păstrând suspansul până în minutele de final, atunci când Rotariu l-a învins pe bătrânul Mitroi dintr-o lovitură liberă de la marginea careului, iar Marchiș a închis tabela în prelungiri, din pasa lui Liviu Ardel.

S-a încheiat 4-1, iar Toni Foale se declară mulțumit de ceea ce au reușit elevii săi. „Jucătorii noi, Ardel și Cioroagă, nu s-au descurcat foarte bine, s-a văzut clar că erau amândoi emoționați. Eu cred în ei și sunt sigur că vor ajunge în primul 11, bazându-mă pe calitățile lor native. Sunt mulțumit de rezultat în primul rând. Ne-am dorit foarte mult să câștigăm acest joc, fiind și ultimul acasă, fiind pe nocturnă și știind că vine atâta lume. Nu pot să nu fiu mulțumit la 4-1”, a punctat Foale.

ASU Poli (antrenor Antonio Foale): M. Foale – Radovancovici, Obrejan, Hușanu, Maranescu – Popoviciu (cpt.), Lazăr, Rotariu, Nicolaie – Băcilă, Marchiș. Au mai intrat Șerban, Ardel, Cioroagă și Panc.

About Gabriel Toth

Leave a Reply