SCM Politehnica va lupta cu o debutantă în cupele europene pentru un loc în grupele Cupei EHF

rd-riko-ribnica-2016-17SCM Politehnica și-a aflat astăzi adversarul din turul 3 preliminar al Cupei EHF. Așa cum a și fost dorința alb-violeților, exprimată de căpitanul Cristian Fenici după returul cu Arendal, echipa timișoreană a scăpat de adversare din puternicele ligi din Germania, Franța sau Spania. Vor lupta, în schimb, pentru un loc în faza grupelor, cu o formație aflată pe val, RD Riko Ribnica, liderul la zi al campionatului Sloveniei, dar aflat la prima participare europeană.

Viitorul adversar al Politehnicii din Cupa EHF vine din Slovenia, iar în acest an a aniversat 60 de ani de existență. De-a lungul anilor, RD Riko Ribnica nu a fost un nume important, nici în campionatul fostei Iugoslavii, nici în cel al Sloveniei. A ieșit la rampă recent, printr-o clasare pe locul 3 în ediția trecută de campionat, care i-a adus și dreptul de a participa în Cupa EHF, direct în turul 3 preliminar.

Viitoarea adversară a Politehnicii traversează o formă de invidiat în debutul actualului sezon. Formația antrenată de Robert Begus e liderul detașat al primei ligi din Slovenia, cu șapte victorii din tot atâtea meciuri disputate. Să mai spunem că Ribnica e o localitate mică din sud-estul Sloveniei, cu o populație de puțin peste 3.500 de locuitori.

Manșa tur a duelului dintre SCM Politehnica și RD Riko Ribnica se va disputa la Timișoara, în 19 sau 20 noiembrie, iar returul va avea loc o săptămână mai târziu, în Slovenia. Câștigătoarea acestei „duble” va evolua în grupele Cupei EHF, care vor începe în 11 februarie 2017.

About Gabriel Toth

Leave a Reply