ACS Poli a preluat în această vară centrul de copii și juniori de la societatea lui Marian Iancu, iar managerul sportiv Călin Rosenblum anunță câteva schimbări majore. Conducătorul alb-negrilor spune că părinții nu se vor mai implica în niciun mod în bunul mers al centrului.
Călin Rosenblum promite că părinții nu vor mai da bani pentru deplasările grupelor de juniori de la ACS Poli, clubul urmând să suporte toate cheltuielile. „Niciun părinte nu va mai da bani. Noi vom asigura echipelor hrană, deplasări, tot ce trebuie plătit. Nici echipamentele de joc nu se vor mai lua acasă la spălat, ci vor fi spălate la club”, a declarat managerul sportiv al lui ACS Poli.
Călin Rosenblum a anunțat, de asemenea, că începând cu acest sezon, părinții nu vor mai avea acces la antrenamentele grupelor de juniori. „Părinții nu au ce să mai caute la antrenamente. La meciuri îi așteptăm cu cea mai mare plăcere, dar nu la antrenamente. E greu și pentru antrenori să își facă treaba sub presiunea părinților, pentru că fiecare vrea să-și vadă copilul în teren”, a explicat Rosenblum această măsură.
Stranier la juniori A?
Juniorii A ai lui ACS Poli, pregătiți de Cristian Contescu, ar putea beneficia de serviciile unui jucător străin. E vorba despre nigerianul Emanuel Israel, sosit în probe la prima echipă la începutul săptămânii, și care la cei 17 ani ai săi se încadrează în grupa de vârstă a juniorilor mari. „Ne vom mai gândi în privința lui Israel. Are calități, are avantajul vârsteă, fiind născut în 1995, dar în acest moment nu poate ajuta prima echipă. S-ar putea să joace la echipa de juniori A în următoarea perioadă”, a declarat tehnicianul Valentin Velcea.
Juniorii A și B ai lui ACS Poli vor primi duminică vizita echipei CS Turnu Severin. Grupa 1994-1995, a lui Cristian Contescu, va evolua de la ora 12, pe arena „Știința”, în vreme ce juniorii B, ai lui Roberto Ivan, își vor disputa partida pe același teren, cu începere de la ora 14.
Leave a Reply
You must be logged in to post a comment.