Șase rugbyști ai campioanei RCM Timișoara, învinși de Brive în Challenge Cup

1468658_10152046490383270_965909389_n
Selecționata divizionară Bucharest Wolves a susținut sâmbătă ultima partidă de pe teren propriu a anului din AMLIN Challenge Cup. Gruparea românească, cu șase rugbyști ai campioanei RCM Timișoara în lot, a fost învinsă de francezii de la Brive, scor 13-18.

Bucharest Wolves a deschis tabela de pe „Arcul de Triumf” în minutul 5, printr-o penalitate transformată de Florin Vlaicu, dar două minute mai târziu, francezii au replicat prin dropgolul reușit de fundașul Laurent Ferres. Vlaicu i-a readus pe „lupi” în avantaj, tot dintr-o lovitură de pedeapsă, în minutul 20, însă centrul Thomas Laranjeira a întors scorul până la pauză din același procedeu, Brive intrând în avantaj la cabine, 9-6.

După un sfert de oră de luptă în partea secundă, Vali Popârlan, unul dintre reprezentanții Timișoarei, a găsit breșa în apărarea francezilor și a reușit unicul eseu al partidei, transformat de Vlaicu. Până la final, „lupii” nu au mai reușit să modifice tabela, însă la buturile opuse Laranjeira a transformat trei lovituri de pedeapsă, în minutele 65, 69 și 79, aducând astfel victoria echipei sale.

Patru rugbyști ai campioanei RCM Timișoara au început meciul ca titluari. E vorba despre Cătălin Fercu, Eugen Căpățână, Alexandru Țăruș și Vali Popârlan, pe parcurs mai intrând Vali Calafeteanu și Dorin Lazăr.

Iată echipa utilizată de Bucharest Wolves în disputa de sâmbătă:

15. Cătălin Fercu, 14. Stephen Hihetah, 13. Csaba Gal (C), 12. Florin Vlaicu, 11.Ionuț Dumitru, 10. Mike Wiringi, 9. Florin Surugiu, 1. Mădălin Baraulea, 2.Eugen Căpățână, 3. Alexandru Țăruș, 4. Valentin Popârlan, 5. Johan Van Heerden, 6. Vasile Lucaci, 7. Alexandru Mitu, 8. Daniel Ianuș.

Au mai intrat: 16. Florin Bârdașu, 17. Vlad Bădălicescu, 18. Florin Sasu, 19. Dorin Lazăr,20.  Adrian Ion, 21. Vali Calafeteanu, 22. Cătălin Dascălu, 23. Tibi Conache.

„Lupii” vor încheia anul săptămâna viitoare, tot în compania celor de la Brive, dar de această dată pe terenul francezilor.

About Gabriel Toth