Rover Cârstea: „N-am mai văzut niciunde un asemenea public”

Deși n-a văzut niciun ban de când a venit la Timișoara, lui Rover Cârstea nu îi pare rău că a ales Politehnica în iarnă. Atacantul sosit de la FC Argeș a rămas impresionat de atmosfera de pe „Dan Păltinișanu” și spune că publicul timișorean e singurul său câștig.

„Nu pot să spun că sunt dezamăgit de faptul că am venit la Poli. Am făcut alegerea și nu mai pot da înapoi. Cel puțin am întâlnit aici un public superb, cum n-am mai văzut niciunde. Cred că e cel mai frumos public din țară”, a mărturisit Cârstea, după derby-ul pierdut aseară, în fața UTA-ei.

În momentul de față, jucătorii nu știu dacă vor face deplasarea la Baia Mare, pentru jocul din intermediara de la mijlocul săptămânii viitoare. „Nu știm nimic. Mereu se spune că nu se mai bagă bani, că nu se va mai susține echipa, dar mereu am jucat. Noi ne vom face treaba în continuare, deși se vede că ne apasă ceva, suntem supărați, triști. Astăzi n-a fost o problemă legată de motivație, am jucat pentru acești suporteri minunați”, a mai spus Cârstea.

Piteșteanul deplânge situația în care a ajuns Poli, mai ales după ce a văzut cu ochii lui cât de iubită e gruparea alb-violetă în Timișoara. „Nu știu ce ne va mai motiva de aici înainte. Jucăm pentru noi și pentru Poli. E o echipă frumoasă. Tot orașul, chiar și copii, femei, bătrâni țin cu această echipă și ar fi păcat să se desființeze sau să fie lăsată să se ducă de râpă. Locul lui Poli e în Liga I, în vârful clasamentului. Din păcate, nimeni nu face nimic”, a declarat mâhnit atacantul în vârstă de 22 de ani.

Cârstea a mărturisit că n-a văzut niciun ban în cont de când a sosit la Timișoara și speră ca Primăria să-și onoreze promisiunea făcută la mijlocul săptămânii legată de ajutorul financiar pentru jucători. „N-am primit niciun salariu de când sunt aici. Eu n-am depus memoriu, dar probabil că dacă nu se va întâmpla nimic la echipă, e o variantă. Noi nu vorbim între noi de astfel de probleme.  Fiecare face ce știe. N-ar fi bine să-i spun unui coleg că vreau să îmi depun memoriu, iar apoi să se spună că din cauza mea procedează toți la fel. Ne-a promis și Primăria niște bani, dar promisiuni au tot fost. Avem nevoie de bani, vă dați seama”, a conchis Rover Cârstea.

About Gabriel Toth

Leave a Reply