Ripensia Timișoara a bifat, la finele sezonului trecut, cea de-a doua promovare consecutivă, din Campionatul Județean în Liga a IV-a, și speră să o reușească și pe cea de-a treia, în viitoarea stagiune. Chiar dacă și-au pierdut câțiva oameni de bază, roș-galbenii au reușit să-și acopere golurile, anunțându-se drept o candidată la locul 1 pe măsura primelor două clasate din sezonul trecut, CS Ghiroda și ASU Politehnica.
Ripensia a pierdut în această vară doi jucători importanți ai echipei din ultimele sezoane. Atacantul nigerian Joseph Anagor s-a pregătit în această vară cu proaspăt promovata în Liga a III-a UTA „Bătrâna Doamnă”, în vreme ce Horea Mureșan a ales să se axeze pe cariera de arbitru, continuându-și totuși și activitatea de fotbalist la nivelul Ligii a IV-a, însă la o formație ce nu are programate atât de multe antrenamente pe săptămână, Voința Mașloc. În locul lor, timișorenii i-au adus pe Ndiaye Mediop, golgheterul campioanei CS Ghiroda, și pe Daniel Vasilcin, de la Pobeda Dudeștii Vechi, cel ce va acoperi locul gol lăsat la mijlocul terenului. La capitolul veniri, îi mai putem nota pe Luca (LPS Banatul) și Barburescu (Avântul Chizătău).
Deși obiectivul declarat al Ripensiei e promovarea în Liga a III-a, managerul Radu Suciu admite că echipa sa va avea în față o misiune dificilă. Nu doar contracandidatele directe la promovare s-au întărit consistent, ci și formațiile obișnuite cu zona mediană a ierarhiei, anunțându-se astfel poate cel mai disputat campionat al Ligii a IV-a Timiș din ultimele două decenii.
„Sigur, noi dorim promovarea, dar campionatul se anunţă foarte disputat. Rămâne de văzut în ce măsură vom fi capabili să facem acest lucru. Trecerea de la Campionatul Judeţean la Liga a IV-a presupune un salt destul de mare, cel puţin în acest sezon, în care aproape toate echipele s-au întărit şi au mărit numărul de antrenamente. Va trebui să ne obişnuim cu faptul că, etapă de etapă, vom avea derby-uri. Deci 34 de derby-uri. Cel mai elocvent exemplu e ceea ce s-a întâmplat anul trecut cu ASU Poli, care la un moment dat părea că a câştigat campionatul, și totuşi, din lipsă de concentrare în câteva jocuri, a pierdut şefia clasamentului”, a declarat Radu Suciu.
Club polisportiv și stadion propriu, obiective pe termen lung
Ripensia are planuri mari pentru anii următori, unul dintre ele fiind chiar extinderea către alte discipline sportive. Președintele Radu Ienovan își propune ca, în câțiva ani, Ripensia să devină un club polisportiv, după modelul Barcelonei.
„Ne propunem în viitor să devenim club polisportiv. Avem şi alte modele, cum e Barcelona, care are o mulţime de secţii sportive. Dar trebuie să o luăm pas cu pas, cu răbdare, şi an de an vom adăuga câte ceva la acest proiect. Sigur, activitatea se va concentra în jurul echipei de fotbal”, a declarat Ienovan.
Ripensia nu a renunțat nici la planul gândit încă de anul trecut, acela de a-și construi un stadion propriu, eligibil până la nivelul ligii secunde, în apropierea arenei „Tehnomet”. De asemenea, și terenul amintit va fi administrat de roș-galbeni, care au bătut palma cu proprietarul, Clubul Sportiv Autoturisme, pentru o perioadă de zece ani.
„Noi am închiriat acel teren, pe care echipa a doua şi-a desfăşurat inclusiv anul trecut meciurile. Dorinţa noastră a fost să administrăm acea bază şi să investim în ea, pentru că facilităţile de acolo sunt la nivelul anilor 80-90. Am găsit înţelegere, iar noi ne vom ocupa, cel puţin în următorii 10 ani, de acea bază. Lângă acea bază există un teren pentru care noi suntem în discuţii cu Primăria, în ideea de a găsi o formulă, prin intermediul unui parteneriat între Consiliul Local şi Ripensia, să ne vedem visul cu ochii, acela de a construi un stadion de 1.500-2000 de locuri, plus baza de pregătire”, a mai spus Ienovan.
Meciurile de Liga a IV-a ale Ripensiei se vor disputa, în sezonul viitor, pe terenul I din complexul „Dan Păltinișanu”. Timișorenii se mută astfel de pe „Electrica”, după o serie de disensiuni iscate cu reprezentanții „tramvaiștilor”, care au solicitat o chirie mult prea mare pentru ca roș-galbenii să își poată continua activitatea în Fabric.
Ripensia va disputa primul joc din noul sezon sâmbătă dimineață, de la ora 11, în complexul „Dan Păltinișanu”, în compania celor de la CS Giroc.
Leave a Reply
You must be logged in to post a comment.