Partida de duminică, dintre ASU Politehnica și Arsenal Flacăra Făget, a prilejuit debutul a cinci jucători în alb-violet. Printre ei, și fundașul stânga Carol Taub, sosit în iarnă de la Auto, club la care a rămas în ultimii ani, în ciuda ofertelor venite din Liga I.
Carol Robert Taub a fost titular în primul joc oficial al liderului ASU Politehnica din retur. Purtătorul tricoului cu numărul 26 n-a avut probleme în fața formației din Făget, fiind integralist în succesul cu 6-0 al noii sale echipe. „A fost bine. E pentru prima oară când joc în fața suporterilor, am fost puțin emoționat, dar mă bucur că meciul s-a încheiat în favoarea noastră. Noi ne pregătim pentru Liga a III-a, așteptăm cu nerăbdare meciul de la Ghiroda și sper ca la final să ieșim învingători”, spune fotbalistul ce pe 31 ianuarie a împlinit 21 de ani.
Carol Taub a vorbit și despre ceea ce l-a determinat să lase Freidorful pentru a se lupte la promovare, pe „Știința”. „Mi-a plăcut proiectul lor, mi s-a părut foarte interesant, mi-a plăcut atmosfera creată de suporteri. E o provocare pentru mine, mai ales că pot rămâne acasă, în Timișoara”, declară tânărul fundaș.
Taub mărturisește că se simte bine în colectivul alb-violeților și consideră că are de învățat de la fostul internațional Paul Codrea. „Mă înțeleg foarte bine, sunt băieți foarte buni și chiar m-au ajutat să mă integrez. Paul Codrea e un antrenor bun, ne pregătește bine, e foarte serios”, a mai spus jucătorul.
Carol Taub a fost unul dintre cei mai râvniți tineri fotbaliști timișoreni în ultimii ani. Jucătorul format la Auto l-a impresionat pe Gigi Mulțescu, antrenor care l-a dorit, pe rând, la Astra Giurgiu, Gaz Metan Mediaș și Dinamo. Cu ultimele două echipe a fost foarte aproape de a semna, dar de fiecare dată a decis să rămână în Freidorf. „Au fost decizii de moment. Trebuia să merg, să semnez, dar asta a fost. E vorba despre Gaz Metan Mediaș și Dinamo București. Am vrut să rămân în oraș. Acum oricum nu mai pot întoarce timpul înapoi. Sper să ajung în ligile superioare alături de ASU Politehnica”, a mai spus Carol Taub.
Cinci jucători au debutat oficial pentru ASU Politehnica în meciul de duminică, cu Arsenal Flacăra Făget: Carol Taub, Dinu Rebenciuc, Răzvan Ghinescu, Dorin Codrea și Alin Ionaș.
Leave a Reply
You must be logged in to post a comment.