
RCM Timișoara s-a impus în primul meci de la reluarea Superligii CEC Bank, scor 18-16, pe terenul Farului Constanța. Partida a fost însă una extrem de echilibrată, bănățenii fiind aproape de a pleca învinși de pe litoral în prelungiri.
Deși întâlnirea de astăzi, de la Constanța, a fost aparent lipsită de miză, atât Farul, cât și RCM Timișoara asigurându-și deja prezența în play-off, o victorie ar fi reprezentat un imbold moral pentru ambele combatante. Tabela a suferit prima modificare în minutul 4, atunci când Vali Calafeteanu a transformat o lovitură de pedeapsă pentru timișoreni. Avantajul galben-albaștrilor a durat însă puțin, Jantijes egalând tot în urma unei penalități, Farul preluând conducerea după alte două transformări ale demi-ului namibian.
Timișorenii au început repriza a doua cu doi oameni mai puțini, după eliminările lui Rose și Sola de la finele primului mitan, și cu un handicap de 6 lungimi, 3-9. Pilierul Horațiu Pungea a dat semnalul revenirii printr-un eseu reușit în minutul 54, însă netransformat de Calafeteanu, care avea totuși să-și readucă echipa la conducere șase minute mai târziu, grație unei lovituri de pedeapsă. RCM Timișoara s-a distanțat în minutul 69, atunci când Paula Kinikinilau a semnat al doilea eseu pentru campioni, transformat de Vali Calafeteanu.
Deși avantajul de 9 puncte (18-9) părea la prima vedere liniștitor, timișorenii au avut de pătimit pe final pentru a-și asigura în cele din urmă cele patru puncte. Mai întâi, dobrogenii s-au apropiat la doar două lungim (16-18), după eseul semnat de Puișoru și transformat de Jantijes. Apoi, Farul a beneficiat de o lovitură de pedeapsă, acordată la eliminarea pentru proteste a lui Drenceanu. Namibianul Jantijes a ales să trimită la bețe, deși locul de executare era în zona de centru a terenului și a ratat, timișorenii terminând partida învingători, după ce le-a șuierat glonțul pe la ureche.
RCM Timișoara a câștigat la Constanța în formula Țăruș, Căpățână, Pungea, Popârlan, Drenceanu, Morisson, Rus, Burcea (C), Calafeteanu, Rose, Moala, Kinikinilau, Sola, Shennan, Fercu. Au mai intrat Militaru, Anesi, Mariș, Umaga, Samkharadze, L. Davu.