Sfârșit de vacanță și în Superliga CEC Bank. Campioana RCM Timișoara va evolua sâmbătă dimineață la malul mării, pe terenul Farului Constanța, într-un joc care, deși e lipsit de miză, stârnește interes datorită transferurilor realizate de cele două grupări în această perioadă. În lotul care a făcut deplasarea pe litoral se află și Sosene Anesi, singurul „All Black” din campionatul intern, ce și-ar putea consemna cu această ocazie debutul în galben albastru.
RCM Timișoara repornește la drum către cel de-al treilea titlu din istorie tocmai de la Constanța, Formația pregătită de Chester Williams și Dannie de Villiers au în față un viitor adversar din play-off, RCJ Farul, care, la fel ca și galben-albaștrii, s-a întărit consistent pentru cea de-a doua parte a sezonului. Dobrogenii l-au înregimentat, printre alții, pe Ben Toft, un englez ce a evoluat patru ani la Leicester Tigers în AVIVA Premiership. De partea cealaltă, RCM Timișoara răspunde cu Sosene Anesi, primul rugbyst din campionatul românesc ce a evoluat în prima reprezentativă a Noii Zeelande. Dintre jucătorii nou-veniți, tânărul fijian Lemeki Davu se află în lotul deplasat la Constanța, dar lipsește Ben Dominic Tuiatua, rugbyst ce a revenit la echipă după o jumătate de an.
Întâlnirea de sâmbătă, dintre Farul Constanța și RCM Timișoara nu va conta decât pentru palmares, în condițiile în care ambele formații și-au asigurat deja prezența în play-off-ul Superligii CEC Bank. Meciul se va disputa cu începere de la ora 10 și va putea fi urmărit în direct pe rugbytv.ro.
Iată și formația probabilă a timișorenilor: Țăruș, Căpățână, Pungea, Popârlan, Drenceanu, Morrison, Rus, Burcea (C), Calafeteanu, Rose, Moala, Kinikinilau, Sola, Shennan, Fercu. Rezerve: Gorcioaia, Militaru, Tănase, L. Davu, Samkharadze, Umaga, Anesi, Khositashvili.
Leave a Reply
You must be logged in to post a comment.