RCM Timișoara pare de neoprit în drumul către cel de-al doilea titlu consecutiv de campioană. Chiar și într-o formulă nouă, trupa pregătită de Chester Williams a plecat victorioasă de la Constanța, reușind să cucerească și bonusul ofensiv, la caăptul unui joc în care a demonstrat că poate fi la fel de eficientă chiar și în 13 oameni.
Primele 40 de minute n-au fost floare la ureche pentru timișoreni. Chester Williams a utilizat o formulă de start complet nouă pentru această stagiune, campioana începând prudent, forțată parcă și de pressingul agresiv al constănțenilor, obligați să scoată „ceva” din această partidă, după trei eșecuri la rând în play-off. În primele 20 de minute, putem vorbi despre un „dialog” al loviturilor de pedeapsă, Conache de două ori și Ninidze trimițând printre bețe.
Bănățenii au marcat primul eseu în minutul 27, prin Lemeki Nabalei, care s-a desprins excelent în 22-ul dobrogean și s-a dus până în terenul de țintă. Conache a transformat fără probleme, iar diferența creștea la 10 lungimi în favoarea Timișoarei, 13-3. Gazdele au mai ciuntit din handicap câteva minute mai târziu, printr-o nouă penalitate transformată de Ninidze, după care spiritele au început să se încingă. Realizatorul unicului eseu al meciului, Lemeki Nabalei, a fost trimis 10 minute pe margine, după un placaj periculos, în vreme ce pe finalul primei părți, și Farul a avut un eliminat temporar, prin nou-intratul Ion Nicolae. Până la pauză, RCM Timișoara și-a refăcut avansul de 10 puncte (16-6), grație unei noi lovituri de pedeapsă transformate de Conache, după ultima fază a primei părți.
Timișorenii au început în forță repriza secundă, reușind un nou eseu, prin ex-faristul Bidzina Samkharadze, la capătul primei acțiuni ofensive de la reluare, o încercare netransformată însă de Conache. Galben-albaștrii au continuat în aceeași notă, iar minutul 49 a adus cel de-al treilea eseu, semnat de Otar Turashvili și transformat de această dată de Gabi Conache.
Deși jocul curgea într-o singură direcție, spiritele s-au încins către jumătatea reprizei secunde. Mai întâi, Popârlan a fost trimis 10 minute pe bancă, urmat imediat de Samuel Mariș, după o altercație cu dobrogeanul Mătasă. Chiar și în dublă inferioritate numerică, Timișoara nu și-a schimbat năravul, iar în minutul 59, Bidzina Samkharadze reușește al doilea său eseu, care coincide și cu punctul bonus pentru formația campioană. Conache a transformat din nou fără probleme, iar scorul urca la 35-6.
Constănțenii n-au profitat de avantajul numeric nici în minutele următoare, iar Gabriel Conache a mai pus trei puncte pe tabelă în minutul 74, dintr-o lovitură de pedeapsă. Nu avea să fie și ultima modificare a tabelei, deoarece timișorenii au mai reușit un eseu pe finalul partidei, prin Fonovai Tangimana, transformat din nou de Conache. Tabela a „închețat” la 45-6 în favoarea campioanei, care își consolidează poziția de lider autoritar în play-off. După patru etape disputate în această fază a competiției, clasamentul arată în felul următor:
1. RCM Timișoara 19p.
2. Steaua București 10p.
3. CSM Baia Mare 10p.
4. Farul Constanța 0p.
RCM Timișoara a început meciul de la Constanța în următoarea formulă:
15. Gabriel Conache, 14. Stephen Shennan, 13. Fonovai Tangimana, 12. Paula Kinikinilau, 11. Sosene Anesi, 10. Jack Umaga, 9. Bidzina Samkharadze, 1. Gigi Militaru, 2. Otar Turashvili, 3. Samuel Mariș, 4. Valentin Popârlan, 5. Marian Drenceanu, 6. Stelian Burcea (C), 7. Dorin Lazăr, 8. Lemeki Nabalei. Au mai intrat: 19. Randall Morrison, 17. Alexandru Țăruș, 18. Laurențiu Tănase, 23. Sione Taupaki, 16. Eugen Căpățână.
Leave a Reply
You must be logged in to post a comment.