După ce ieri a sosit sud-africanul Jody Rose, un alt nume important se va alătura RCM-ului din vară. E vorba despre Paula Kinikinilau, neozeelandezul care a jucat în cea de-a doua jumătate a sezonului trecut în Ronaț, iar oficialii bănățeni au început deja demersurile pentru readucerea acestuia la echipă.
Finanțatorul Dan Dinu a dezvăluit astăzi că următorul transfer al RCM-ului va fi, de fapt, o revenire. Paula Kinikinilau, centrul neozeelandez care a evoluat și în sezonul trecut la Timișoara, va fi, din vară, sub comanda lui Chester Williams. „M-am decis să mă întorc la Timișoara. M-am simțit foarte bine acolo și sunt nerăbdător să-i revăd pe băieți și să jucăm rugby. Mulțumesc pentru această nouă oportunitate care mi-a fost oferită”, a fost răspunsul dat de Kinikinilau lui Dinu, după propunerea de a se întoarce la Timișoara.
Kinikinilau va sosi în cursul verii pe Bega, urmând să fie utilizat în cea de-a doua parte a sezonului și în play-off. „El va veni în vară, încă n-am stabilit aceste detalii. Are pașaport neozeelandez, prima oară trebuie să aplicăm pentru viza lui, deci știm foarte bine ce avem de făcut pentru a-l aduce aici. În play-off cu siguranță îl vom avea aici”, a explicat Dan Dinu.
„Nu-l cunosc pe Rose, dar merg pe mâna lui Chester”
RCM Timișoara a realizat, în această săptămână, unul dintre cele mai importante transferuri din rugby-ul românesc. Finanțatorul Dan Dinu spune însă că nu l-a mai văzut jucând pe sud-africanul Jody Rose, dar are încredere în antrenorul său. „Îmi e foarte greu să vorbesc despre el, deoarece nu îl cunosc. Am mers pe mâna lui Chester, care îl cunoaște foarte bine, a lucrat cu el”, a declarat Dinu.
Deși se spera ca Jody Rose să intre în echipă chiar din meciurile următoare, acesta nu va putea fi folosit decât din retur. „Din discuțiile pe care le-am avut la federație se vor modifica perioadele de transferuri. Prima astfel de perioadă va fi pe 4 iunie. Practic, el va fi la dispoziția noastră la începutul returului”, a mai spus Dinu.

Leave a Reply
You must be logged in to post a comment.