RCM pierde la Baia Mare, după un meci echilibrat

RCM Timișoara a suferit astăzi prima înfrângere din actualul sezon, scor 7-19 la Baia Mare, pe terenul campioanei en titre. Duelul a fost extrem de echilibrat până spre final, atunci când timișorenii au rămas în doar 13 jucători.

Meciul de la Baia Mare a dat probabil cea mai echilibrată repriză văzută în ultimii ani în campionatul intern. După câte o lovitură de pedeapsă ratată de fiecare parte și o luptă aprigă, tabela a rămas nemodificată până la pauză. La reluare, Timișoara a dominat primele minute, însă Baia Mare a fost cea care a deschis scorul, în minutul 47, atunci când Wiringi a transformat o lovitură de pedeapsă. Replica timișorenilor nu s-a lăsat prea mult așteptată. În minutul 52, Calafeteanu a trecut pe lângă egalare irosind o lovitură de pedeapsă, pentru ca două minute mai târziu Moala să reușească eseul pentru RCM, transformat de Calafeteanu dintr-o poziție extrem de dificilă.

Elevii lui Chester Williams n-au mai contat însă în atac după încercarea reușită de Moala, iar Baia Mare s-a apropiat și mai apoi a preluat conducerea pe tabelă. În minutul 61, Wiringi a dus scorul la 6-7, printr-o lovitură de pedeapsă, pentru ca 10 minute mai târziu același jucător să aducă formația campioană în avantaj, grație unui drop-gol. În minutul 75 Petru Bălan a văzut cartonașul roșu, iar efectivul timișorenilor a rămas total descompletat pentru minutele de final. Băimărenii, aflați pe val, și-au securizat victoria, mai întâi printr-o nouă lovitură de pedeapsă transformată de Wiringi, iar apoi printr-un eseu semnat de Csaba Gal, la chiar ultima fază a meciului.

S-a încheiat 19-7 în favoarea băimărenilor, iar RCM Timișoara rămâne și fără punctul bonus defensiv și cedează prima poziție învingătorilor de astăzi, care acumulează 24 de puncte.

About Gabriel Toth

Leave a Reply