Timba nu a reușit să producă surpriza la Pitești, fiind învinsă de BCMU și în manșa retur a „dublei” din sferturile de finală ale Cupei României. De această dată, diferența a fost de doar patru puncte în favoarea trupei pregătite de Hristu Șapera, 84-80, însă timișorenii nu au mai pus aceleași probleme ca și în sala „Constantin Jude”, reușind doar să ciuntească din handicap în ultimul sfert.
Din nou fără ucraineanul Konstantyn Glazyrin, rămas în continuare în țara natală până la rezolvarea problemei cu viza de România, Timba a contat doar în primul sfert al disputei din Trivale. Localnicii de la BCMU au condus cu 17-16 după primul sfert, dar apoi s-au distanțat semnificativ până la pauza mare, atunci când diferența ajunsese la 9 puncte, 42-33. Alb-violeții lui Hristu Șapera au rezolvat soarta calificării în sfertul 3, pe care l-au terminat la adăpostul unui ecart liniștitor, de 12 puncte, 64-52. În ultimele zece minute, Timba a prestat un joc mai consistent, reușind să limiteze proporțiile scorului. 84-80 scor final pentru BCMU Pitești, care accede în Final Four cu +14 față de timișoreni după cele două manșe.
Americanul Jahsha Blunt a avut din nou o evoluție consistentă, contribuind cu 20 de puncte în contul celor de la Timba. În jocul de la Pitești, s-au mai remarcat Ivan Miskovic, cu 14 puncte, Larry Hall, 13 și Leonard Filip 10. Au mai punctat Reljic 8, Mijatovic 7, Costa 4, Pătru 3 și Mihuți 1. De partea cealaltă, Sutalo și Milosevic au reușit câte 22 de puncte, urmați fiind de Ross, cu 11.
Următorul meci al lui Timba va avea loc tot la Pitești. Timișorenii se întorc la Timișoara în această seară doar pentru a reveni în Trivale săptămâna viitoare, miercuri fiind programat un al treilea duel direct consecutiv, de această dată în prima etapă a returului Ligii Naționale.
Leave a Reply
You must be logged in to post a comment.