Paul Burtic, la startul celui de-al patrulea an în alb-violet: „Nu avem voie să dăm înapoi”

©  Emanuel Titus Iliesi

Paul Burtic se află la ASU Politehnica din ianuarie 2013, din vremea când echipa evolua în Campionatul Județean © Emanuel Titus Iliesi

ASU Politehnica a reluat pregătirile în această săptămână, cu obiectivul declarat de promovare în eșalonul secund. Alb-violeții sunt lideri la jumătatea întrecerii din C4, cu un avans de trei lungimi față de urmăritoare, după un tur de campionat peste așteptări. Unul dintre cei mai vechi jucători din actualul lot (și, în același timp, veteranul echipei) e portarul Paul Burtic. Sosit la echipă încă din vremea duelurilor cu Leucușești sau Liebling din Campionatul Județean, cel alintat „Tata Portarilor” e pregătit să urce alături de mai tinerii săi colegi în liga secundă.

Paul Burtic și colegii săi s-au întors la treabă la începutul acestei săptămâni, cu gândul doar la promovare. „Ne-am întors la treabă cu gândul să promovăm, să ducem echipa în Liga a II-a. Dacă am ajuns aici, nu avem voie să dăm înapoi. Aceasta este dorința noastră, cel puțin a jucătorilor vechi, să ducem echipa asta cât mai sus”, a spus Burtic.

La primul antrenament al anului, în lot au apărut 12 jucători noi, ce urmează a fi testați în perioada următoare. „Pe unii dintre ei îi cunosc, au fost și anul trecut, dar nu au rămas. Dar acum, dacă se vor înțelege și vor semna cu noi, va fi mai bine. Pentru noi, e bine să fim cât mai mulți, să existe concurență. Pentru că, până la urmă, toți vor avea șansa să joace, s-a văzut acest lucru și în tur. Aproape toată lumea a jucat în prima parte”, a punctat Burtic.

Portarul polist consideră că întăririle realizate în această iarnă de contracandidatele la promovare sunt benefice pentru nivelul fotbalului din acest eșalon. „Nu mă îngrijorează transferurile realizate de celelalte echipe. Înseamnă că în Liga a III-a fotbalul e în creștere, vin jucători cu experiență și să sperăm că vor fi jocuri frumoase. Noi nici în vară n-am realizat transferuri-bombă, n-am fost priviți ca o echipă puternică, dar am terminat turul pe primul loc. Vom vedea ce va fi în retur”, a declarat Burtic.

Aflat la ASU Politehnica de la începutul lui 2013, Paul Burtic e unul dintre cei mai vechi jucători din lot, alături de căpitanul Cristi Gălan. De altfel, cei doi au venit împreună pe „Știința”, de la Flacăra Făget, formație ce activa la vremea respectivă în eșalonul al treilea. Burtic a evoluat, așadar, în alb-violet în trei ligi diferite și speră să prindă alături de echipa sa și promovarea în Liga a II-a. „Asta mi-am dorit. De aceea am și venit aici, am spus-o de nenumărate ori. Sper ca toți acești jucători tineri care au venit pe parcurs să înțeleagă acest spirit, să crească cu el. La noi, nu banul primează. Ceea ce se întâmplă la noi, e extraordinar pentru fotbal”, a spus Burtic.

Eșalonul secund, cel spre care tinde ASU Politehnica, e unul cu mari probleme. Din seria vestică au dispărut, în această iarnă, două echipe, FC Caransebeș și FC Bihor. Iar probleme financiare grave are până și liderul din B2, FCM Baia Mare. „Sunt chestiuni care îi privesc pe cei din FRF… Din ceea ce văd eu, ar fi bine să existe o regulă care să oblige echipele să garanteze la începutul sezonului că pot duce tot campionatul. E păcat să știi că ești într-o serie, să zicem, cu 16 echipe și să ajungi să joci doar 12 meciuri. Te pregătești, ai aceste pauze forțate, au de suferit și fotbaliștii echipelor care rămân în competiție”, a comentat Burtic.

Sezonul abandonurilor a început și în Liga a III-a, de unde se pregătesc să arunce prosopul nu mai puțin de patru echipe: Bucovina Rădăuți, Inter Olt Slatina, Inter Dorohoi și Cetatea Târgu Neamț. Momentan, Seria a IV-a, deși e cea mai numeroasă, a fost ferită de astfel de episoade. „Noi am fost feriți de abandonuri în seria noastră. Suntem singura cu 15 echipe… Ce-aș putea spune? Am fi vrut să fie cât mai multe echipe, să câștigăm cât mai multe meciuri și să luăm cât mai multe prime”, a concluzionat zâmbind Paul Burtic.

About Gabriel Toth

Comments

Leave a Reply