Liga a II-a | Etapa premierelor: Pâncota a găsit drumul spre gol; Metalul a bifat prima victorie; Chindia a risipit primele puncte

bebemitu

Veteranul „Bebe” Mitu (41 de ani) a înscris primul gol pentru Șoimii Pâncota din acest sezon (Foto: sportarad.ro)

Etapa a VI-a a eșalonului secund a adus și prima înfrângere a liderului Chindia Târgoviște, formație ce avea maximum de puncte după cinci etape. O rundă care a început cu o victorie dramatică a Brașovului în fața UTA-ei, conturată în prelungiri. Finalul de săptămână a confirmat și limitele nou-promovatei ASU Politehnica în fața formațiilor cu ștate vechi în acest eșalon, dar care a adus și primul gol al Pâncotei în actuala stagiune.

Cortina etapei s-a ridicat vineri după-amiază, sub Tâmpa, acolo unde UTA a condus în două rânduri. Arădenii au avut 2-1 până la intrarea în prelungiri, însă Brașovul a reușit, în mod miraculos, să le smulgă toate cele trei puncte arădenilor în timpul suplimentar. Mai întâi, în minutul 90+1, Ștefan Grigorie a transformat un penalti, iar două minute mai târziu, Istrati a semnat golul de 3-2 pentru „stegari”.

„Grosul” rundei s-a consumat sâmbătă, atunci când s-au consemnat mai multe premiere pentru acest sezon. La Șiria, Șoimii Pâncota a reușit primul gol stagional, semnat în minutul 48 al meciului cu Unirea Târlungeni de antrenorul (interimar) – jucător Dumitru „Bebe” Mitu, în vârstă de 41 de ani. Fosta grupare brașoveană, mutată din acest sezon în Ilfov, la Ștefăneștii de Jos, a încheiat însă învingătoare fără mari emoții, scor 4-1, astfel că golaverajul arădenilor ajunge la 1-56! Într-o statistică realizată de Gazeta Sporturilor, formația condusă momentan de italianul Angelo Massone e cea mai slabă la nivelul primelor două ligi din toate campionatele europene! Cu o medie de 9,33 de goluri încasate pe meci, Pâncota e la o distanță considerabilă de a doua formație din acest top al rușinii, Saldus Brocenu, din eșalonul secund al Letoniei, care s-a limitat la 5,85 „boabe” încasate pe meci.

O altă premieră consemnată în meciurile programate ieri dimineață e victoria Metalului Reșița, 2-1 cu CS Balotești. Să nu vă inducă în eroare numele celor două combatante, deoarece am avut de a face, practic, cu un derby de Ilfov, trupa lui Cătălin Rufă activând, după cum se știe deja, la Snagov. Un rezultat explicabil și prin întâririle de ultim moment ale fostei cărășene, doi ex-prim divizionari, Dănănae și Ghinga, consemnându-și debutul la această partidă.

Liderul clasamentului rămâne Chindia Târgoviște, însă formația pregătită de Nicolae Croitoru și-a „stricat” seria perfectă. După ce au acumulat maximum de puncte în primele cinci etape, dâmbovițenii au capotat pe terenul unei echipe aflate pe val, Foresta Suceava. Bucovinenii au înregistrat doar victorii în cele patru partide disputate de la venirea antrenorului Cristian Popovici. Un șir început, ne amintim, în runda a 3-a, pe stadionul „Dan Păltinișanu”, cu acel 3-2 administrat lui ASU Politehnica.

Dacă tot am pomenit de alb-violeți, să spunem că o altă noutate consemnată în această rundă vizează lista marcatorilor formației din Mioveni. În partida de ieri, cu Poli, brazilianul Roberto Ayza și mijlocașul Ionuț Rădescu au spart monopolul lui Cosmin Năstăsie. Fostul fotbalist al Argeșului marcase până în această rundă toate cele trei goluri ale Mioveniului din actuala stagiune, a deschis scorul în partida de ieri, contra timișorenilor, însă până la finalul partidei n-a mai rămas singur pe lista marcatorilor trupei lui Pelici.

Să vorbim despre marcatori și la nivelul întregului eșalon secund, acolo unde fotoliul de lider al clasamentului golgheterilor continuă să fie împărțit de Atilla Hadnagy și Cristian Cherchez. În top îl vom mai regăsi, probabil pentru o bună perioadă, pe Dennis Man, talentatul atacant în vârstă de 18 ani, transferat la începutul săptămânii de la UTA la FCSB. Tot pe treapta a doua continuă să se regăsească polistul Ștefan Blănaru, care a rămas la cota 5. De remarcat că în etapa a VI-a, niciun jucător nu a marcat mai mult de un gol, astfel că nu ne rămâne decât să mai consemnăm o premieră stagională în dreptul acestei runde.

Iată clasamentul actualizat al marcatorilor din Liga a II-a:

7 goluri: Atilla Hadnagy (Sepsi OSK), Cristian Cherchez (Chindia);
5 goluri: D. Man (ex-UTA), V. Pop (Olimpia), Stoenac (Juventus), Șt. Blănaru (Politehnica);
4 goluri: A. Zaharia (Afumați), A. Vasile (Juventus), Tudorache (Afumați), Năstăsie (Mioveni), Pușcașu (Brăila), M. Matei (Foresta), Cl. Herea (Balotești);
3 goluri: V. Ștefan (Afumați), Neguț (Chindia), Buhăescu (Juventus), D. Muntean (Olimpia), Muscă (Brăila), Călințaru (Juventus), Sburlea (Brașov), Istrati (Brașov), C. Neagu (Brăila).

Rezultatele complete și marcatorii etapei a VI-a din „B”:

FC Brașov – UTA 3-2 (Sburlea 4, Grigorie 90+1, Istrati 90+3 – Curtuiuș 2, Ad. Petre 41)
CS Afumați – Olimpia Satu Mare 3-0 (Olariu 12, Tudorache 79, Vlada 88)
Metalul Reșița – CS Balotești 2-1 (Oancea 24, Pădurețu 89 – Herea 66)
Șoimii Pâncota – Unirea Tărlungeni 1-4 (D. Mitu 48 – G. Mihai 13, E. Nicu 26, Pătrașcu 38, Sin 64)
Luceafărul Oradea – Dunărea Călărași 1-1 (Bedea 72 – Fl. Ilie – ag. 90)
Sepsi OSK Sfântu Gheorghe – Juventus București 0-0
CS Mioveni – ASU Politehnica 3-0 (Năstăsie 37, Ayza 50, Rădescu 67)
Foresta Suceava – Chindia Târgoviște 3-1 (B. Rusu 4, M. Matei 26, Bujor 87 – Honciu 45)
Dacia Unirea Brăila – ACS Berceni 4-1 (C. Roșu 19, C. Neagu 39, Bârsănel – ag. 47, Pușcașu 60 – Badea 53)
Academica Clinceni – CSM Râmnicu Vâlcea 2-1 (R. Crișan 6, Fl. Ștefan 14 – Dina 17)

Clasamentul Ligii a II-a după 6 runde (sursa: flashscore.ro):

et-6

About Gabriel Toth

Leave a Reply