Liga a V-a: ASU Poli pierde fotoliul de lider

Solventul rămâne fără punct după cinci etape

Etapă de tristă amintire pentru formațiile timișorene din Campionatul Județean. Toate cele trei echipe care reprezintă orașul în acest eșalon au înregistrat înfrângeri, iar Tricoul 1 Iunie și ASU Poli au fost nevoite să coboare din fotoliile de lider.

Seria I

Tricoul 1 Iunie a înregistrat cel de-al doilea eșec al stagiunii, la Sânpetru Mare. Formația pregătită de Ion Neamțu, recunoscută pentru eficiența din atac, a reușit o primă repriză bună, la finele căreia conducea cu 2-0. În partea a doua însă, gruparea din Plopi nu s-a mai regăsit și s-a văzut învinsă cu 2-3 de Plavii Delia, rămânând astfel cu 9 puncte. Dacă în runda trecută, Tricoul se clasa pe prima poziție în serie, după acest eșec a coborât până pe 3, în urma formațiilor Cocoșul Orțișoara și Voința Valcani, ambele cu câte 12 puncte. Ca o consolare, timișorenii își păstrează titlul de cea mai prolifică grupare din întregul Campionat Județean, având 23 de goluri înscrise în 5 etape.

Seria a II-a

Solventul își continuă agonia. Gruparea din Fratelia n-a găsit nici duminică drumul spre primul punct din acest sezon, după 1-2, pe teren propriu, cu Progresul Ciacova. Prima repriză a fost lipsită de goluri, însă „chimiștii”, ajunși cu cuțitul la os, au atacat furibund și au irosit câteva ocazii clare de gol. În partea secundă, atacantuloaspeților, Tutunaru, a profitat de o neînțelegere în apărarea Solventului și a marcat. Cu un sfert de oră înainte de final, același Tutunaru a făcut 2-0, spulberând speranțele gazdelor. Solventul a redus însă din diferență, printr-un penalti transformat de Vlad Tecău, și au irosit o șansă imensă de egalare, în minutul 90, prin Cristea. Formația din Fratelia rămâne astfel în posesia „lanternei roșii”, neavând niciun punct acumulat după cinci etape.

Iată și formația utilizată de antrenorul Solventului, Daniel Zaharia, în meciul cu Ciacova: Blându – Tiron, Georgevici, Bagiu, Urechescu, Fulop, Hurban, Iurea, Enache, Tecău, Zaharia. Au mai intrat Pârvănel, Cristea și Becheanu.

Seria a III-a

ASU Poli a făcut primul pas greșit al sezonului. Formația pregătită de Antonio Foale a cedat, pe teren propriu, cu 3-5, în meciul cu Progresul Racovița, și coboară de pe prima treaptă a podiumului. Fotoliul de lider a fost preluat de Olimpia Bucovăț, care rămâne cu maximum de puncte, după victoria cu 6-1 cu Unirea Leucușești. ASU Poli ocupă în acest moment locul 2, cu 12 puncte, atât cât au mai acumulat Progresul Racovița și surpriza AS Boldur.

Iată și celelalte rezultate ale seriei: Bacova – Topolovățul Mare 3-1, Chizătău – Remetea Mare 8-0, Boldur – Liebling 5-3, Bucovăț – Leucușești 6-1, Urseni – Ictar-Budinț 1-3. Giarmata Vii – Bazoș nu s-a disputat; Nădrag a stat.

About Gabriel Toth

Comments

Leave a Reply