Liderul își prelungește șirul victoriilor: CFR Timișoara – ASU Politehnica 1-4

10358865_705360829548382_671489299716893959_nASU Politehnica a bifat, în această dimineață, cea de-a șaptea victorie consecutivă din campionat, pe terenul concitadinei CFR. Tânăra formație feroviară a surprins în debutul partidei, reușind să deschidă scorul încă din primul minut de joc, însă mai apoi experiența superioară a alb-violeților și-a spus cuvântul.

Nici bine nu a fluierat centralul Drăgoi startul întâlnirii, că scorul suferea deja prima modificare la Gara Mare. Radu Domșa, cel mai experimentat jucător din actuala garnitură a CFR-ului, a profitat de un moment de neatenție în defensiva polistă și a scuturat plasa porții lui Burtic.

Oaspeții s-au aruncat în atac, în căutarea egalării, pe care au găsit-o în minutul 14, atunci când Tulcan a recepționat o minge la marginea careului, a înaintat spre poartă și a tras cu sete, sub bară, fără speranțe pentru Chifor. În minutul 28, alb-violeții aveau să intre pentru prima oară în avantaj, Filimon punctând cu un șut la colțul lung, după o lansare perfectă a lui Ghinescu.

Liderul Ligii a IV-a avea să se desprindă decisiv în repriza secundă. Iorgovan a marcat cu capul, în minutul 67, dintr-o centrare venită din corner, de la Ilie, pentru ca în minutul 79, Gălan să pecetluiască soarta partidei, printr-un șut din apropierea porții, după o fază încâlcită în careul tinerilor „leoparzi”.

S-a încheiat 4-1 pentru ASU Politehnica, trupa lui Codrea având în continuare maximum de puncte în acest sezon.

CFR Timișoara (antrenor Claudiu Arba): Chifor – Contescu, Banciu, Horcea, Petri, Herțanu, Domșa, Gaidoș, Giuricici, Abu Saleem, Mitre. Au mai intrat G. Rus, Grigoraș, Jucu și Mașniță.

ASU Politehnica (antrenor Paul Codrea): Burtic – Feraru, Gălan, Obrejan, Taub, Naidin, Filimon, Ilie, Ghinescu, Iorgovan, Tulcan. Au mai intrat Damian, Vucea, A. Rus și Codrea.

Reacții la cald

„Copiii au început bine, poate și cu ajutorul echipei adverse, care poate a luat meciul puțin mai ușor, ținând seama de faptul că joacă contra unei echipe de juniori. Trebuie să ținem însă cont și de valoarea net superioară a lui ASU Poli, care are fotbaliști mult mai experimentați, în timp ce noi ne bazăm exclusiv pe copii și juniori. Sunt mulțumit de prestația băieților. Putea fi și un scor mai acceptabil decât 1-4, pentru că două dintre goluri le-am primit pe fondul unor greșeli copilărești, de marcaj”. (Claudiu Arba, antrenor CFR Timișoara)

„Am fost neatenți la prima fază a meciului. Practic, CFR-ul a marcat la prima atingere a mingii. Acesta era riscul în fața acestor echipe de copii, nu au nimic de pierdut, joacă dezinvolt, încearcă să se remarce și astăzi au făcut o partidă bună, deși diferența s-a văzut clar, iar scorul putea fi mult mai mare. Sunt mulțumit de repriza a doua, pentru că în prima parte am fost precipitați, nu am pasat și am abuzat de mingi lungi. La pauză, le-am spus să joace simplu, să stea mai grupați și s-a făcut diferența”. (Paul Codrea, antrenor ASU Politehnica)

About Gabriel Toth

Leave a Reply