ASU Politehnica a debutat cu dreptul în turneul semifinal de Juniori D, pe care îl găzduiește pe arena „Știința”. Elevii lui Iulian Prodana au trecut cu 2-0 astăzi, de Dinamyk Craiova, și ocupă primul loc în clasament, fiind primii învingători ai zilei inaugurale.
Jocul dintre ASU Politehnica și Dinamyk Craiova a început cu o întârziere de aproximativ 15 minute, după ce gazdele au fost obligate să își schimbe echipamentul alb-violet, într-unul închis la culoare, din cauză că și oltenii s-au aliniat în tricouri albe.
În prima parte a întâlnirii, Craiova a avut inițiativa, decarul Robert Popescu punându-l la grea încercare în două rânduri pe Daniel Ciobanu, în minutele 7 și 12, însă goalkeeperul polist a intervenit de fiecare dată providențial. Alb-violeții au deschis însă scorul, în minutul 13, la prima acțiune mai periculoasă de atac: lansare Simedru pentru Ralf Kuhn, care le-a luat fața fundașilor adverși și a trecut mingea elegant, pe lângă Mario Enache.
În cel de-al doilea mitan, oltenii au continuat să atace, însă nu au reușit să îl învingă pe Ciobanu, unul dintre remarcații din tabăra alb-violetă. Marile ocazii au aparținut însă poliștilor, care s-au folosit perfect de arma contraatacului. În minutul 43, Alexandru Rus a tras din unghi, însă portarul Enache a reținut. Apoi, în minutul 50, s-a consumat cea mai controversată fază a întâlnirii. Denis Tymos a șutat de la marginea careului, Rus, aflat pe traiectorie, a deviat în plasă, însă golul a fost anulat pe motiv de ofsaid, deși fundașul craiovean Firu se afla pe linia porții la această fază. ASU Politehnica și-a dublat însă avantajul în minutul 57, atunci când Rus a scăpat din nou singur cu Enache, i-a pasat în dreapta lui Sturzu, iar acesta din urmă a împins balonul în poarta goală.
ASU Politehnica e lider după prima zi a turneului zonal de la Timișoara, în condițiile în care în primul joc, Kinder Sângeorgiu de Mureș și Kiss Baia Mare au încheiat la egalitate, 1-1. Mâine, alb-violeții lui Iulian Prodana vor deschide ziua, în fața formației din Baia Mare, fluierul de start fiind programat la ora 9.30.
ASU Politehnica (antrenor Iulian Prodana): Ciobanu – Tymos, R. Kuhn, Gașpar, Sturzu, Simedru, Icma, Ursu, Oninceanu. Au mai intrat Rus, D. Sandu, S. Dan, Ov. Brîndescu.
Dinamyk Craiova (antrenor Filip Popescu): Enache – Trușcă, Firu, Ciuciulete, Popescu, Pădurețu, Geru, Marcu. Au mai intrat Isuf, Mincă, Miuțescu și Ileana.
„Am pregătit în mod special meciul cu Dinamyk, știam că sunt o echipă foarte bună. Le-am citit un pic jocul, știu pe ce se bazează. În general, echipele din Oltenia au o ambiție și o forță poate peste cea a noastră, a bănățenilor. Mă bucur de faptul că băieții au fost foarte montați, îi simt foarte uniți în ultima perioadă și, așa cum am mai spus, acesta e plusul care cred că va face diferența. Mai sunt două meciuri de disputat, două meciuri foarte importante. Partida de astăzi trebuie să o uităm cât mai repede și să ne concentrăm pe meciul de mâine dimineață, cu Kiss Baia Mare, o altă echipă foarte bună. Dacă vom fi tot la fel de montați, putem câștiga meciul. Dacă noi ne facem jocul și câștigăm, cred că vom fi cu un picior în finala de la Buftea. Portarul Ciobanu a fost într-o formă foarte bună, iar aici îi mulțumesc și antrenorului cu portarii, Paul Burtic, care s-a ocupat foarte bine de el”, a declarat la final antrenorul micilor poliști, Iulian Prodana.
Leave a Reply
You must be logged in to post a comment.