Etapă interesantă, plină de evenimente în Campionatul Județean Timiș. Runda a doua a consemnat o apariție de marcă în iarbă, la FC Bazoș. E vorba despre Dan Alexa, proaspăt demisionar de pe banca prim-divizionarei ACS Poli, care a marcat în victoria categorică reușită de „vulturi” în fața formației din Remetea Mare.
*Formația din Bazoș a bifat a doua victorie din tot atâtea partide disputate. La primul meci acasă din noul sezon, „vulturii” au învins cu 9-1 gruparea din Remetea Mare. Mecleș și Foldi au reușit câte o „dublă”, pentru alb-violeți mai punctând Fer, Anițaș, Tomoș, Ignea și Alexa, din penalti. Fostul antrenor al lui ACS Poli a intrat în repriza a doua la FC Bazoș, în locul unui alt veteran, Emil Samargi.
*Remiză la Ohaba Forgaci, în duelul celor două echipe lugojene din Liga a V-a. Autoliv a deschis scorul, prin Florin Grozoni, în minutul 33, însă „satelitul” formației din Liga a III-a a reușit să restabilească egalitatea spre final, prin Ardelean.
*Start ca din pușcă pentru ASO Deta. Gruparea din orășelul de la graniță s-a impus la scor de forfait în deplasarea de la Cerneteaz. Cârnu, Bodztan și Horea Mureșan – una dintre cele mai importante achiziții ale verii – au punctat pentru Deta.
*Tricoul 1 Iunie a bifat primul succes stagional. Pe terenul din Plopi, trupa lui Ion Neamțu a dispus cu 3-1 de „satelitul” lui Mama Mia, scor 3-1. Lucian Gheorghevici, cu o „dublă” și Stiopu au semnat golurile victoriei pentru timișoreni.
Iată rezultatele complete din cele trei serii ale „Județului”:
Seria I
Voința Sarafoleana Saravale – Pobeda II Dudeștii Vechi 2-4, Steaua Roșie Variaș – Vulturii Comloșu Mare 6-0, Dacia Cărpiniș – Unirea Grabaț 0-1, Tricolul 1 Iunie Timișoara – Mama Mia II Becicherecu Mic 3-1, AS Seceani – Mureșul Cenad 7-0, AS Carani – Unirea Tomnatic 5-1, Voința Valcani – Unirea Jimbolia 3-3, Plavii Delia Sânpetru Mare – Mureșul Igriș 2-4.
Clasament: 1. Seceani 6p. (11-2), 2. Pobeda II 6p. (11-4), 3. Variaș 6p. (9-2), 4. Igriș 6p. (6-3);
Seria a II-a
Unirea Banloc – Inter Foeni 3-1, Gloria Uivar – Flacăra Parța 1-2, Unirea II Sânnicolau Mare – Ripensia Primavera 0-2, Gran-Plaz Liebling – AS Săcălaz 4-1, Unirea Ghilad – AS Utvin 2-1, AS Cornești – Recolta Călacea 2-4, Unirea Cerneteaz – ASO Deta 0-3, Millenium II Giarmata – Progresul Ciacova 2-2.
Clasament: 1. Deta 6p. (10-2), 2. Ripensia Primavera 6p. (8-0), 3. Călacea 6p. (7-3);
Seria a III-a
AS Boldur – Voința Gruni 5-1, Autoliv Lugoj – CSM II Lugoj 1-1, FC Bazoș – Gloria Remetea Mare 9-1, Gloria Moșnița Nouă – AS Recaș 2-0, AS Buziaș – Timișul Urseni 6-2, Real Dragșina – Atletico Găvojdia 2-1, Avântul Topolovățu Mare – AS Bacova 0-4, Viitorul Sacoșu Turcesc – Viitorul Știuca 2-1.
Clasament: 1. FC Bazoș 6p. (11-1), 2. Bacova 6p. (7-0), 3. Sacoșu Turcesc 6p. (7-2).
Foto: Facebook FC Bazoș
Leave a Reply
You must be logged in to post a comment.