Înfrânți la ceas aniversar: Chindia Târgoviște – Politehnica Timișoara 2-0

© titusemanuel.ro

© titusemanuel.ro

Politehnica Timișoara a pierdut în prima etapă a returului, chiar în ziua în care suflarea alb-violetă aniversează 95 de ani de la înființarea clubului studențesc. Bănățenii au cedat cu 2-0 pe terenul Chindiei Târgoviște, după un joc în care au avut posesia minute bune, însă și-au creat cu mare dificultate ocazii de gol.

Timișorenii au fost lipsiți la Târgoviște de o serie de oameni de bază. Birău și Ghinescu au absentat, din cauza cumului de cartonașe galbene, în vreme ce Taub, titularul obișnuit pe postul de fundaș stânga, a început meciul doar de pe banca de rezerve.

Echilibrul din startul jocului a fost rupt în minutul 12, atunci când, după un corner de care au beneficiat alb-violeții, Chindia a plecat pe contraatac, iar golgheterul echipei, Cristian Cherchez, a deschis scorul. Timișorenii au încercat să ofere o replică rapidă, însă elevii lui Sorin Brîndescu au reușit cu mare greutate să construiască în preajma careului gazdelor. Ocaziile importante aveau să apară astfel tot la poarta lui Gakos, cea mai mare dintre ele consemnându-se în minutul 26, atunci când Neguț s-a trezit cu mingea la picior în careul mic, însă a tras direct în goalkeeperul Politehnicii.

La pauză, Sorin Brîndescu a încercat să impulsioneze jocul ofensiv al timișorenilor, prin introducerea unui al treilea atacant de meserie în teren, pe Daniel Mărgărit, însă rezultatele au întârziat să apară. Politehnica a avut mai mult posesia în repriza a doua, însă a fost cu ușurință surprinsă pe contraatac. Așa s-a întâmplat în minutul 61, atunci când Neguț a trimis uluitor alături, cu capul, din fața porții, dar și în minutul 62, atunci când Nisipeanu a tras din interiorul careului, fără speranțe pentru Gakos. Finalul de meci s-a desfășurat în cea mai mare parte în jumătatea de teren a dâmbovițenilor, însă singura ocazie notabilă a timișorenilor s-a consemnat în minutul 85, atunci când Bădăuță a tras în forță de la marginea careului, însă mingea a trecut puțin peste poarta lui Meilă.

Înfrângere, așadar, pentru Politehnica Timișoara, în ultima deplasare din 2016. Alb-violeții vor încheia sezonul de toamnă la finalul săptămânii viitoare, când vor primi, pe „Știința”, vizita unei contracandidate la menținerea în „B”, CSM Râmnicu Vâlcea.

Chindia Târgoviște (antrenor Nicolae Croitoru): Meilă – Pătru (cpt.), B. Dinu, Vătavu, C. Dinu – Nisipeanu, L. Mihai, Honciu (58, Pencea), C. Stoica – Cherchez (84, A. Neagoe), Neguț (82, Ioniță).
Politehnica Timișoara (antrenor Sorin Brîndescu): Gakos – Motreanu, Bilia, Gălan (cpt.), Todorov (70, Taub) – Stancu – Teuț (46, Mărgărit), D. Constantinescu (80, Neamțu), Dănăricu, Blănaru – Bădăuță

About Gabriel Toth

Leave a Reply