Fotbalul de la Gara Mare ar putea fi scos din amorțeala în care zace de aproape șase ani. Printr-o metodă mai puțin „ortodoxă”, dar care, în acest moment, reprezintă singura șansă de salvare a ultimului club care i-a rămas Timișoarei din perioada interbelică. CFR Timișoara și Mama Mia Becicherecu Mic vor fuziona la sfârșitul campionatului viitor. „Leoparzii” vin cu numele, palmaresul și stadionu, iar „pizzerii” cu locul de Liga a III-a.
Președintele clubului CFR, Constantin Nedela, spune că fuziunea nu se poate produce încă din ediția 2015/2016, deoarece orice modoficări de denumiri se puteau efectua până la data de 30 iunie, colaborarea dintre feroviari și formația din Becicherecu Mic fiind pusă pe picioare abia săptămâna trecută.
„Colaborarea va începe oficial din sezonul 2016/2017. Încercăm cu numele CFR Timișoara, cu palmares, tradiție, culori să jucăm pe locul de Liga a III-a a celor de la Mama Mia. Vom face o echipă nouă, în Liga a III-a, cu obiectiv promovarea în Liga a II-a. În acest moment, colaborarea vizează doar latura sportivă. Nu mai putem efectua schimbări de denumire, acest lucru a fost posibil doar până la 30 iunie. Mai sunt unele problemele de rezolvat de ambele părți, pentru a intra colaborarea în condiții normale”, a declarat Nedela.
Un prim pas al colaborării va fi totuși făcut din viitorul sezon, Mama Mia urmând a-și disputa meciurile de pe teren propriu la Gara Mare, însă sub denumirea sa de până acum. Trupa din Becicherecu Mic are pe bancă un cuplu de antrenori a căror carieră de fotbaliști se confundă cu clubul alb-vișiniu, înființat în 1933.
„Eu sunt foarte fericit, pentru că am jucat șapte ani și jumătate la CFR, cu unele intermitențe. Narcis Petre, colegul meu, are 14-15 ani la CFR. Putem să spunem că ne întoarcem acasă. Sperăm să fie de bun augur această mutare”, a declarat Sorin Bălu.
Iorgovan, în staff-ul tehnic al CFR-ului
Până la fuziunea cu Mama Mia, CFR Timișoara va continua în Liga a IV-a, pe cont propriu, deși au existat discuții ce vizau o mutare din oraș a clubului, la Giroc, Variaș ori Biled. Echipa va avea și un staff tehnic nou, din care va face parte și Sergiu Iorgovan, jucătorul lui ASU Politehnica revenind astfel în fotbal după mai bine de opt luni de luptă cu boala.
„Avem, o parte dintre jucătorii noștri împrumutați în Liga a IV-a și Liga a III-a, plus echipa din Municipiu pregătiră de Adi Brazovan. Antrenor l-am numit pe Daniel Oberșterescu, ajutat de Daniel Crișan și de Sergiu Iorgovan. E o noutate. Noi îl așteptăm cât mai repede și ca jucător. Sperăm din iarnă. El se simte foarte bine și pe această cale îi transmitem cu toții multă sănătate”, a mai spus Constantin Nedela.
CFR Timișoara debutează sâmbătă în noul sezon al Ligii a IV-a, cu un meci pe teren propriu, în compania nou-promovatei Avântul Periam, cu începere de la ora 11.
Leave a Reply
You must be logged in to post a comment.