FOTO Ripensia își continuă aventura în Cupa României: 2-1 cu U Cluj

Ripensia - U Cluj (15)

Ripensia Timișoara produce surpriză după surpriză în Cupa României. Roș-galbenii s-au calificat în optimile de finală ale competiției KO, după ce au învins cu 2-1 prim-divizionara Universitatea Cluj, într-un joc disputat pe „Dan Păltinișanu”.

Circa 4.500 de timișoreni au văzut pe viu o nouă ispravă a Ripensiei în Cupa României. La două săptămâni după ce UTA părăsea învinsă fără drept de apel capitala Banatului, același soartă ar fi putut-o avea și U Cluj, mai ales după aspectul primei reprize. Trupa lui Radu Suciu și Ovidiu Olariu a făcut rapid 2-0, prin reușita lui Ciobai, din minutul 13, și cea a lui Anagor, din minutul 21, cel care o execuție a la Hagi, dintr-o poziție din care 9 din 10 fotbaliști ar încerca mai degrabă să centreze. Cu cinci minute înainte de pauză, „U” a marcat prin Ursu, care a finalizat prima acțiune periculoasă de atac a echipei sale.

În partea secundă, Ripensia s-a stins treptat, pregătirea fizică superioară a clujenilor spunându-și cuvântul. Alb-negrii au petrecut marea majoritate a timpului rămas în jumătatea Ripensiei, dar tânărul portar al gazdelor, Iulius Rădulescu, s-a aflat la post la fiecare încercare de finalizare a adversarilor. Fluierul final al centralului Micloșină a declanșat hora bucuriei în tabăra timișoreană, începută pe teren și continuată la vestiare. Ripensia continuă să uimească fotbalul românesc și așteaptă să se dueleze cu un alt nume mare în următoarea fază.

Ripensia Timişoara (manger Radu Suciu): Rădulescu – Petrişor, Ciobai, Uzun (cpt.), Cărpinişan – Boangheş, Mureşan – Popa, Briciu, Păscăleanu – Anagor. Au mai intrat Ungur, Mogoş, Costândana.

Universitatea Cluj (antrenor Ionel Ganea): Niculescu (cpt.) – Cordoş, Neag, Mutu, Prescură, Balde, Lungu, Calcan, Dulap, Ursu, Lemnaru. Au mai intrat Târnăcop, Dedu, Rilke.

Reacții la cald

„Am avut o şansă, nu ştiu cât de mare sau de mică, şi am profitat de ea. Universitatea Cluj s-a prezentat aici între două meciuri foarte importante din campionat, se află într-o poziţie deloc de invidiat în clasament. Sigur, şi cei pe care i-au folosit azi sunt pregătiţi şi vitaminizaţi la un alt nivel, dar cu ambiţie, respectând sarcinile şi jucând aşa cum ne-am obişnuit, am câştigat. Nu trebuie să ne îmbătăm cu apă rece, trebuie să ne evaluăm corect meritele. Nu sunt mici, dar nici foarte mari, Mă bucur pentru reuşita acestor băieţi, care au renunţat la multe, au făcut sacrificii, ne-am mai ciondănit, i-am mai certat, dar am mers înainte. Mă bucur pentru membrii fondatori octogenari, care, iată, pot vedea noua Ripensia şi să îşi amintească de cea glorioasă. Jucătorii sunt încrezători în forţele lor, numai că forţele i-au cam lăsat. În loc să pui mingea jos, dai tare, în loc să faci pressing, te opreşti. În repriza a doua s-a văzut diferenţa de pregătire fizică dintre Liga I şi Liga a V-a. Aici mănânci unde apuci, te duci la servici, te duci la şcoală, iar apoi te antrenezi. Aici nu poţi face antrenamente de acel nivel, chiar dacă ne-am dori. Trebuie să găsim un compromis. Dacă meciul cu Universitatea Cluj a fost un bonus, cel din optimi va fi un supra-bonus să spun aşa. Nici nu mai contează ce adversar va urma”. (Radu Suciu, manager Ripensia)

„Vreau să felicit echipa gazdă pentru victorie, una meritată. A reuşit să câştige datorită unor greşeli ale noastre. Am vrut să dau şanse mai multăr jucători tineri, dar din păcate m-am înşelat. E un rezultat foarte ruşinos. Ce vină am eu? Am dat şanse tinerilor, a văzut toată lumea cât pot ei la ora asta. M-a interesat şi acest joc, dar din păcate situaţia noastră din Liga I nu e una foarte bună, aşa că am menajat câţiva jucători de bază. Ripensia şi-a dorit victoria mai mult ca noi, iar rezultatul s-a văzut la final. Dacă a câştigat, înseamnă că e mai bună decât noi”. (Ionel Ganea, antrenor U Cluj)

About Gabriel Toth