CFR Timișoara va intra sâmbătă pe cel de-al doilea front de luptă al acestui sezon. „Leopardele” vor primi, în „optimile” Cupei României, vizita formației Sporting Craiova, în fața căreia pornesc ca favorite certe.
„Leopardele” își ascut colții pentru Cupa României. După ce în campionat n-au făcut niciun pas greșit până în prezent, reușind să răpună și campioana Olimpia Cluj, fetele lui Florin Bugar speră să continue rezultatele bune și în cea de-a doua competiție a țării. Mai ales că unul dintre țelurile fixate în vară a fost chiar câștigarea acestui trofeu.
„Cupa României e u trofeu important, care fără doar și poate ni l-am dori în palmares. Char dacă nu duce în nicio competiție europeană, nu cred că există echipă care să nu-și dorească să câștige această întrecere”, a declarat Florin Bugar.
Adversarul de sâmbătă al fetelor de la CFR e Sporting Craiova o formație ce nu prezintă, la prima vedere, un pericol real pentru „leoparde”. Oltencele ocupă ultimul loc în seria sudică a primei ligi, fără punct acumulat în patru runde. Sporting a ajuns în faza optimilor de finală beneficiind de retragerea din toate competițiile a celor de la Negrea Reșița, cea de-a doua vestică forțată să arunce prospul, după Motorul Oradea.
„Sper să nu fie probleme și să ne calificăm mai departe. Vom încerca să ne omogenizăm jocul și să reușim să fructificăm mai mult pe atac, pentru că nu cred că formația din Craiova va avea forța să ne pună probleme în apărare. Încercăm să ne impunem ca o mare echipă și sper să nu mai repetăm greșelile din celelalte meciuri”, a mai spus Bugar.
CFR Timișoara nu se va putea baza în jocul de sâmbătă pe golghetera Larisa Sârbovan, talentatul atacant aflându-se momentan în Elveția, acolo unde participă la o acțiune a naționalei U19. Cel mai probabil, Florin Bugar va compune linia de atac din Manuela Voica și Diana Buză pentru meciul cu Sporting. Din lotul „leopardelor” vor mai lipsi alte două internaționale, Denisa Heisu și Claudia Bistrian, care vor pleca încă din această seară în Grecia, acolo unde reprezentativa U17 a României susține o serie de meciuri amicale puternice, cu echipe precum Spania sau Germania.
Partida CFR Timișoara – Sporting Craiova, din cadrul optimilor de finală ale Cupei României, se va desfășura sâmbătă, de la ora 11, pe stadionul de la Gara Mare. Din această fază a competiției, s-au jucat deja trei partide: FC Brazi – Viitorul Buzău 2-1, Independența Baia Mare – Olimpia Cluj 0-10 și Universitatea Alexandria – Real Craiova 3-2.
cstm says
Fantastic ce dezastru e in fotbalul condus de FRF, pe langa liga 2 si liga 3 unde echipele se retrag pe banda rulanta, acum si la feminin se intampla la fel.
(Doua din echipele cele mai vechi din competitie sau retras, pacat.)
Interesant ar fi ca in ani urmatori sa se reinfinteze echipa de fotbal feminin Ripensia (cea care are o cupa a romaniei in palamres), inclusa in clubul istoric, cel care joaca pe stadionul Electrica