RCM Timișoara a început cu dreaptul noua ediție a Superligii, reușind să învingă, nu fără emoții, marea rivala Știința Baia Mare, scor 12-10. Cel mai bun om al întâlnirii de sâmbătă, din Ronaț, a fost desemnat Eugen Căpățână, de altfel cel mai vechi jucător din lotul pregătit de Chester Williams.

Eugen Căpățână se declară fericit de faptul că primele puncte ale sezonului pentru RCM Timișoara vin tocmai în urma unui meci cu Baia Mare. Taloneurul timișorean speră ca el și colegii săi să transforme arena din Ronaț într-un teren minat pentru toți adversarii din campionat. „Ne bucurăm foarte mult că am câștigat, a fost un teren extrem de greu, atât pentru noi, cât și pentru ei și sper ca de acum încolo să nu se mai gândească nimeni să vină pe terenul nostru să câștige. Cum ne-a spus și Chester, aici doar noi avem voie să câștigăm. Mulțumesc colegilor că au făcut un meci foarte bun, mai ales pe apărare, și sper să creștem de la meci la meci”, a declarat Căpățână.

RCM Timișoara a avut totuși ceva de furcă până la fluierul final, după ce la pauză a condus cu 12-0, iar în partea secundă băimărenii au semnat două eseuri, ambele netransformate însă. „Au fost două reprize diferite, dar rezultatul a fost același. Se poate spune că diferența au făcut-o transformările, dar important e rezultatul. Asta e contează cel mai mult și sperăm ca la sfârșitul anului să ridicăm din nou trofeul deasupra capului”, a mai spus rugbystul în vârstă de 26 de ani.

Eugen Căpățână a fost desemnat cel mai bun jucător al meciului, o nouă distincție introdusă de Federația Română de Rugby în acest sezon. Taloneur-ul timișorean a fost recompensat și cu o sticlă mare de vin, din partea unuia dintre sponsorii competiției. „Mă bucur foarte mult de această distincție, sper să cresc și eu de la meci la meci, să-mi pot ajuta echipa cât mai mult. Oricum, sper să revină și Tura (n.r. – Otar Turashvili), pentru că era nevoie și de el în meciul cu Baia Mare”, a declarat, cu modestie, Eugen Căpățână.

Pentru RCM Timișoara urmează săptămâna viitoare un nou duel dificil, pe terenul Stelei. Partida va avea loc sâmbătă, de la ora 10, și va fi transmisă în direct pe TVR 2.

Leave a Reply