Fetele de la CFR Timișoara au încheiat astăzi campionatul cu o înfrângere drastică, 0-6 la Târgu Mureș, dar în ciuda dușului rece, încheie pe podium. Iar asta deoarece Olimpia Cluj, campioană deja cu două etape înainte de final, și-a apărat la fel de corect șansele și în ultima rundă, zdrobind Real Craiova, concurenta directă a „leopardelor” pentru locul 3.
CFR Timișoara nu a reușit să opună rezistență formației din Târgu Mureș, vicecampioana acestei ediții a Ligii I. Gruparea feroviară, lipsită din nou de aportul mai multor jucătoare de bază, a cedat cu 0-6 în Ardeal, după ce la pauză gazdele aveau două goluri avans.
Timișorencele au evoluat în acest ultim meci al campionatului în formula: Daniela Schipor – Melisa Șodinca, Manuela Voica, Mihaela Durlă, Elena Obrad, Ozana Ababei, Ionela Voica, Andreea Cojocaru, Claudia Bistrian, Loredana Sas, Larisa Sârbovan. Au mai intrat Ramona Novotni, Sorina Muntean și Florina Abrudan.
În ciuda eșecului sever, CFR Timișoara a reușit să se claseze în final pe podiumul Ligii I. Totul datorită campioanei Olimpia Cluj, care și-a sărbotărit titlul pe impunătoarea Cluj Arena, în compania celor de la Real Craiova, pe care le-au surclasat, 11-0. „Leopardele” încheie astfel la egalitate de puncte cu oltencele, însă având în favoarea lor rezultatele directe: 1-0 acasă și 2-3 în deplasare.
Iată configurația superioară a play-off-ului Ligii I, după ultima etapă:
1. Olimpia UT Cluj 30p. (59-4)
2. AFCM Tg. Mureș 22p. (46-13)
3. CFR Timișoara 13p. (17-31)
4. Real Craiova 13p. (16-31)
Diferența netă înregistrată astăzi, la Târgu Mureș, nu e dătătoare de speranțe în perspectiva semifinalei Cupei României, acolo unde CFR-ul se va reîntâlni cu gruparea ardeleană la 5 iunie, pe teren neutru, la Brașov. În condițiile în care lotul „leopardelor” continuă să fie decimat, și mai cu seamă în lipsa unui portar de meserie, o eventuală calificare a timișorencelor în ultimul act ar putea fi intrerpretată pe bună dreptate ca un miracol.
Leave a Reply
You must be logged in to post a comment.