ASU Politehnica şi-a văzut astăzi visul cu ochii. Alb-violeţii au promovat în Liga a III-a, după barajul câştigat cu scorul general de 6-3 în faţa Voinţei Lupac. O sărbătoare veritabilă, într-un cadru rustic şi o atmosferă incendiară, umbrită poate doar de rezultat, 2-1 în favoarea Voinţei Lupac.
Niciodată Lupacul nu afost de colorat, atât de viu, atât de animat şi de zgomotos. Peste 1.000 de fani veniţi de la Timişoara, cu autocare şi maşini personale, au asigurat show-ul pe cochetul stadion din Lupac, unde câteva sute de localnici s-au înghesuit pentru a asista la cel mai important eveniment fotbalistic al comunei. O afirmaţie deloc exagerată, Lupacul regăsindu-se în premieră într-un baraj de promovare în Liga a III-a.
A lăsat de dorit doar spectacolul de pe dreptunghiul verde, cel puţin în prima repriză, atunci când ambele echipe au practicat un joc confuz, lipsit de faze de poartă şi dominat de dueluri surde la centrul terenului.Meciul s-a mai animat în repruza secundă, mai ales după deschiderea scorului reuşită de alb-violeţi, Budur reluâd cu capul, în minutul 54, o centrare de pe dreapta a căpitanului Naidin.
Gazdele nu au cedat şi au reuşit egalarea în minutul 69, prin Târbăţ, care a reluat elegant, din vole, din zona punctului cu var, centrarea de pe stânga a lui Oncică. Politehnica nu a găsit drumul spre golul victorios, deşi Brîndescu a mizat totul pe cartea atacului, prin introducerea celui de-al doilea vârf, Alex Rus.
Au marcat, în schimb, “croaţii”. În al doilea minut de prelungire, nou-intratul Creangă a profitat de o ezitare a lui Burtic şi a înscris golul unei victorii aplaudate de fanii gazdelor, dar care rămâne doar una de palmares pentru Voinţa Lupac. ASU Politehnica e cea care face pasul spre fotbalul profesionist.
Voinţa Lupac (antrenor-jucător Boşco Vişatovici): Petruţ – Griguţă, Vişatovici, Domondi, Oncică – Mezin, Lazarovici, Târbăţ, Strein – Marta, C. Moţi. Au mai intrat Loba, Creangă, Filipoaica şi Fidler.
ASU Politehnica (antrenor Sorin Brîndescu): Burtic – Contescu, Gavriluţă, Gălan, Damian – Rebenciuc, Naidin, Filimon – Ilie – Drăghici, Budur. Au mai intrat Vucea, Feraru şi Rus.
Reacţii la cald
“Am vorbit şi cu băieţii. Au fost două reprize total diferite în tur, una bună şi una execrabilă. Am încercat să ne concentrăm, să facem un meci cât mai bun, să mulţumim lumea care a venit la meci. Ştiam că jucăm cu o echipă valoroasă, dar am făcut tot posibilul pentru a ieşi cu fruntea sus din acest baraj. Sunt mulţumit de băieţi, de tot ce am putut face în acest an competiţional. Nu am decâât cuvinte de laudă pentru băieţi, pentru efortul lor, pentru munca prestată. Primarul merită felicitările cele mai mari. Ce a făcut acest om pentru fotbal, n-a reuşit un judeţ întreg. Drept dovadă, şi rezultatele din ultimii ani. Ne pare rău că nu am promovat, poate vom reuşi la anul. Le urez baftă băieţilor de la Timişoara, merită cu prisosinţă această promovare, pentru public, pentru echipă, pentru ce fac aceşti oameni pentru acest club. Am mai avut un public numeros la Lupac acum câţiva ani, la un meci de Cupa României, dar nu se compară cu ce a fost azi. A fost superb. Un spectacol fotbalistic”. (Boşco Vişatovici, antrenor Voinţa Lupac)
“În repriza a doua am schimbat aşezarea din teren, pentru că în prima parte am încercat ceva inedit. Se pare că nu a funcţionat prea bine. În partea a doua, am trecut la aşezarea noastră clasică, am jucat mai bine, dar am pierdut jocul. Sunt puţin supărat că am pierdut. Am dat gol repede în repriza a doua, părea că suntem la controlul jocului. Nici nu îmi pot explica modul în care am luat cele două goluri. Dar, până la urmă e o sărbătoare, am promovat. Acum se uită toate”. (Sorin Brîndescu, antrenor ASU Politehnica)
Leave a Reply
You must be logged in to post a comment.