BC Timișoara va disputa sâmbătă primele două partide ale seriei din semifinalele Diviziei A, cu U Mobitelco. Cele două echipe s-au mai întâlnit în această fază a competiției și în urmă cu doi ani, atunci când ardelenii s-au impus cu 3-1 la general.
În 2010, BCM Elba, cu Dragan Petricevic la timonă, cucerea primul trofeu din istoria baschetului timișorean – Cupa României – și ajungea în semifinalele Diviziei A. Cu niște condiții financiare mult sub cele de astăzi, Markovic & co. au intrat în sufletele fanilor prin spiritul de luptă imprimat de carismaticul lor antrenor. Sala „Constantin Jude” era asemenea unui vulcan gata să erupă la fiecare meci, publicul încurajându-și frenetic favoriții indiferent de scor.
Poate cel mai bun exemplu în acest sens a fost seria din semifinalele Diviziei A, dintre Elba și U Mobitelco. După 1-1 la general, în urma primelor două partide disputate în Ardeal, timișorenii au pierdut clar ambele partide de pe Bega, răpuși de oboseala acumulată de-a lungul sezonului, pe care l-au dus, în mare parte, cu același „5”. Memorabil a fost meciul 4, pierdut de bănățeni cu 72-95, în care fanii au cântat neîncetat, sfidând practic rezultatul de pe tabelă.
Unul dintre puținii supraviețuitori ai duelului din 2010 e Dan Păltinișanu. Pivotul timișorean își amintește cu plăcere de atmosfera din tribuna sălii „Constantin Jude”, însă speră ca de această dată echipa sa să meargă mai departe. „Datele problemei stau un pic altfel. Atunci eram o echipă ce nu emiteam pretenții înainte de semifinală și s-a dovedit că echipa favorită a câștigat. Atmosfera a fost însă una extraordinară și sper să fie la fel și de această dată. Acum e altceva și cred că avem o șansă importantă să jucăm finala. Va fi o serie foarte strânsă, nu cred că sunt avantaje majore nici de o parte și nici de alta. Cred că va decide inspirația de moment”, a declarat „Pălti”.
Dykes și Krstanovic, principalele pericole
Predrag Badnjarevic spune că problemele cauzate de memoriul celor de la CSM București le-a distras atenția jucătorilor săi la începutul săptămânii. „Timp de trei zile am fost puțin bulversați, totul a fost extrem de ciudat, dar s-a lămurit problema și vom juca împotriva uneia dintre cele mai bune echipe din România. Noi sunteam puțin mai obosiți decât ei, am jucat 5 meciuri în prima fază a play-off-ului, însă vom face tot posibilul să-i învingem”, a declarat Badnjarevic.
Tehnicianul Timișoarei spune că principalele pericole ale Clujului sunt Kyndall Dykes și Zoran Krstanovic, jucători pe care elevii săi trebuie să-i trateze cu atenție maximă. „În sezonul regulat ne-au bătut ușor în meciul de la Cluj, iar apoi i-am învins foarte greu la Timișoara. Lucrurile se schimbă de-a lungul unui sezon, am jucat foarte multe meciuri și cred că acum va fi cu totul altceva. E o presiune mai mare pe ambele echipe, jucătorii sunt obosiți. Jocul lor se bazează mult pe Dykes, care cred că a fost cel mai bun străin din Divizia A în acest sezon, și Krstanovic. Clujul e o echipă foarte bine pregătită”, a mai spus Badnjarevic.
Primele două meciuri ale semifinalei BC Timișoara – U Mobitelco se vor disputa sâmbătă și duminică, în sala „Constantin Jude”, ambele confruntări demarând la ora 20.
Leave a Reply
You must be logged in to post a comment.