Dragan Petricevic a revenit sâmbătă seară pentru prima oară ca adversar la Timișoara, după despărțirea de „Leii din Banat”. Tehnicianul bosniac, care a reușit să producă în baschetul de pe Bega o emulație nemaiîntâlnită, cel puțin după revoluție, n-a putut probleme actualei echipe alb-violete, care a câștigat la pas confruntarea cu formația sa, CSU Sibiu.
Dragan Petricevic s-a întors astăzi în orașul despre care a spus întotdeauna că l-a ales pe el, și nu viceversa. După un an și jumătate de la despărțirea de BC Timișoara, bosniacul a pășit din nou în sala „Constantin Jude” cu o echipă ce le amintea celor peste 1.500 de spectatori prezenți în tribună de Elba. Prin „Miță” Paul, prezent pe Bega la începutul mandatului lui Dragan, prin Barîș Aktaș, prezent în lot la sfârșitul aceluiași mandat, și mai ales prin „Shone” Markovic, cel care, în perioada petrecută la Timișoara, a fost supranumit „Căpitanul inimilor”.
Dragan Petricevic s-a întors cu emoție în locul în care a creat, mai presus de toate, un fenomen, după ani întregi în care Elba juca cu o mână de oameni în tribună. Iar emoțiile revenirii nu l-au copleșit pe el, ci tocmai pe actualii săi elevi, de la CSU Sibiu.
„Pentru mine a fost mai ciudat să fiu antrenorul unei echipe ce a jucat atât de slab, presată de emoții, decât faptul că am stat astăzi pe banca oaspeților la Timișoara. Jucătorii se pare că au avut mai multe emoții decât mine. Probabil vina pentru acest lucru îmi aparține, pentru că și ei au vrut să se arate într-o lumină foarte bună, au vrut să-și satisfacă antrenorul, care a petrecut aici foarte mulți ani. Nu îi pot acuza în totalitate, însă după doar 10 minute am renunțat la luptă”, a declarat Petricevic.
Dragan Petricevic și-a dorit victoria în fața Timișoarei, însă nu mai mult decât în fața oricărei alte echipe din Liga Națională. Cu toate acestea, nu neagă faptul că l-au trecut niște fiori în momentul reîntoarcerii în vechea sală de sport de pe Bega.
„Eu sunt profesionist. Sigur că pentru mine acesta a fost cel mai greu meci. Nu pot să mint că n-am avut emoții sau că n-am fost încărcat de sentimente la reîntoarcerea în Timișoara. Am avut foarte multe emoții și probabil așa va fi de fiecare dată când voi reveni la Timișoara. Dacă vreți, ca o glumă, poate nici nu mai apuc să revin, la diferența cu care am pierdut astăzi”, a mai spus Petricevic.
Actualul tehnician al Sibiului consideră că elevii săi au arătat și părți bune în meciul de sâmbătă seară, însă a admis că diferența dintre cele două grupări este totuși destul de mare. „Trebuie să spunem că am avut și momente de baschet bun, dar n-am reușit să marcăm câteva aruncări deschise. În primul sfert, atunci când s-a rupt meciul, trebuie să vă reamintesc că noi am dat trei mingi în aut, în loc să preluăm conducerea. Să păstrăm totuși proporțiile, am jucat contra unei echipe excepționale, diferența dintre Timișoara și Sibiu e foarte mare. Pe mine mă doare însă diferența cu care am pierdut astăzi, și nu faptul că am pierdut cu Timișoara. Mă doare faptul că echipa mea nu se ridică la nivelul așteptărilor mele. Să nu creadă cineva că eu am revenit în baschetul românesc doar pentru a juca împotriva Timișoarei”, a conchis Petricevic.
„Shone”: „Am intrat mai întâi în fostul meu vestiar”
„Shone” Markovic a fost desemnat de Dragan Petricevic căpitan la Elba, în perioada în care ambițiosul grup format de tehnicianul bosniac cucerea Cupa României. Actualmente jucător la CSU Sibiu, „Căpitanul inimilor” a mărturisit că i-a fost greu să intre în holul sălii Olimpia și să nu facă un popas în vestiarul în care și-a petrecut atâția ani.
„Nu mă simt ca un adversar, simt că sunt acasă. E foarte frumos să joci în fața fostei tale echipe și în fața publicului minunat de la Timișoara. Când am ajuns la sală, am intrat prima oară în fostul meu vestiar, pentru a-i saluta pe băieți. Eu sunt profesionist și îmi doresc să câștig orice meci, dar astăzi nu s-a putut și trebuie să felicit Timișoara. Mie sincer îmi place cum joacă fosta mea echipă, cunosc bine stilul pe care îl practică și le țin pumnii în continuare”, a declarat Markovic.
„Shone” nu pune în discuție victoria „Leilor din Banat”, însă regretă faptul că din echipa Sibiului a lipsit Uros Velickovic, piesă de bază atât pe Cibin, cât și pe Bega în urmă cu câțiva ani.
„Astăzi a câștigat echipa mai bună, mai puternică. Asta e, viața merge mai departe. Noi am intrat foarte prost în joc, am încercat să-i surprindem, însă n-am reușit. Am avut și ceva probleme, eu am făcut doar un antrenament înaintea acestui meci, în vreme ce Uros (n.r. Velickovic) nu a putut juca și ne-a lipsit foarte mult”, a mai spus Nenad Markovic.
Leave a Reply
You must be logged in to post a comment.