Cupa Politehnica, la a 38-a ediție! Trei vicecampioane sunt oaspetele alb-violeților în acest sfârșit de săptămână

new poli frontSala „Constantin Jude” va găzdui, vineri și sâmbătă, cea de-a 38-a ediție a Cupei Politehnica, tradiționalul turneu de vară al handbalului timișorean. Pretențiile la formația de handbal masculin a Politehnicii au crescut veritiginos în această vară, fapt reliefat nu numai în campania de transferuri, ci și în distribuția turneului din acest an, care aliniază la start, pe lângă formația gazdă, trei vicecampioane la zi: cea a României – Știința Bacău, cea a Ungariei – Pick Szeged, și cea a Serbiei – Radnicki Kraguevac.

Ediția din acest an a Cupei Politehnica se anunță a fi una dintre cele mai puternice din 1968 încoace, atunci când s-a desfășurat primul „episod”. Poate doar în 2007, la turneul ce marca împlinirea a 60 de ani de la înființarea echipei, sala „Constantin Jude” a găzduit echipe mai puternice, atunci participând celebra Portland San Antonio, din Spania, Partizan Belgrad și Pick Szeged.

Formația maghiară se regăsește și în aces an printre participantele Cupei Politehnica. Vicecampioană a Ungariei, gruparea din Szeged e și deținătoare a Cupei EHF, pe care a câștigat-o la 18 mai, într-o finală disputată la Berlin cu francezii de la Montpellier, scor 29-28.

„E foarte greu de adus o echipă de nivelul lui Pick Szeged. Încă din ianuarie am luat legătura cu ei. Cei de acolo cunosc ceea ce se întâmplă la Timișoara, au mai fost la turneu. Mă bucur că i-am adus şi cred că acesta e cel mai puternic turneu de pregătire din România din această vară. Acelaşi lucru l-am reuşit în urmă cu câţiva ani, când au venit Portland San Antonio, Partizan şi Pick”, a spus Ioan Covăsânțan, vicepreședintele administrativ al clubului, „ministrul de externe al echipei în organizarea turneului”, așa cum l-a descris președintele Ioan Silviu Doboși.

Tot de peste graniță, vine un alt adversar de tradiție al Politehnicii din turneele amicale. E vorba despre Radnicki Kraguevac, vicecampioana la zi a Serbiei, formație pregătită de fostul antrenor al timișorenilor, Nedeljko Vuckovic. „«Vucko» se consideră polist, deci nu am avut probleme. A spus că vine oricând, doar să îl chemăm”, a mai spus Covăsânțan.

Cea de-a treia grupare prezentă la turneul de la Timișoara e Știința Bacău, vicecampioana României în ultimele trei ediții de campionat.

„Vrem victoria în fiecare meci”

Cupa Politehnica are loc de această dată mai devreme decât de obicei. În ultimii ani, turneul a constituit o ultimă repetiție înaintea primelor meciuri oficiale, fiind programat în weekend-ul premergător primei etape de campionat. Din motive organizatorice, acesta a fost mutat la început de august, pentru ca toate echipele invitate să poată participa, iar nivelul să fie cât mai ridicat.

Antrenorul Constantin Ștefan va urmări omogenizarea noii echipe a Politehnicii, care se va prezenta cu această ocazie pentru prima oară în fața publicului timișorean. Tocmai din acest motiv, tehnicianul alb-violeților promite că elevii săi vor juca la victorie în fiecare partidă.

„Trebuie să creionăm relaţiile de joc. E important ca, atât în atac, cât şi în apărare, relaţiile de joc să fie puse la punct, să se creeze automatisme. Pentru noi, pentru noua echipă a Politehnicii, e un turneu foarte tare, care vine destul de devreme. Dar, cu siguranţă, nu puteam face un turneu atât de puternic dacă nu îl organizăm în această perioadă. Am reuşit să aducem trei vicecampioane și, așa cum spunea și vicepreședintele Covăsânțan, e cel mai puternic din țară. Vă asigur că Poli se va bate la victorie în fiecare meci”, a declarat Constantin Ștefan.

În acest an, turneul se va desfășura sub forma unui Final Four, cu partide eliminatorii în prima zi, pentru ca sâmbătă să se dispute finalele. Astfel, vineri, de la ora 17, Pick Szeged și Știința Bacău vor deschide competiția, pentru ca de la ora 19, CH CSU Politehnica să dea piept cu Radnicki Kraguevac. Învinsele din cele două jocuri își vor disputa finala mică, sâmbătă, de la ora 15, două ore mai târziu urmând a se afla față în față învingătoarele de vineri, cu trofeul pe masă.

La ediția precedentă, Politehnica și-a adjudecat trofeul, înregistrând trei victorii din tot atâtea partide, cu Energia Pandurii Târgu Jiu, HC Odorhei și Potaissa Turda.

About Gabriel Toth

Leave a Reply