CSS Bega a început cu stângul turneul semifinal la categoria U18, pe care îl găzduiește. Băieții pregătiți de Tiberiu Ondreikovics au pierdut, cu 57-61, în fața celor de la LPS CSU Pitești.
Cele două echipe s-au încălzit mai greu și, în ciuda experienței pe care unii dintre combatanții de astăzi o au deja chiar în competițiile de seniori, greșelile individuale au abundat în prima parte. Piteștenii au condus, la capătul primului sfert, cu 15-12, însă în actul secund gazdele au revenit, au fost mult mai exacți în apărare și și-au asigurat un ecart de 7 puncte la pauza mare (30-23). Din păcate, în jumătatea a doua a meciului, elevii lui Tiberiu Ondreikovics au pierdut mult prea ușor mingea, nefăcând față pressingului pe alocuri agresiv al piteștenilor. La finalul sfertului 3, oaspeții reușiseră să se apropie la două puncte (44-42), iar în ultimele 10 minute, cu o apărare exactă și inspirație de la linia de aruncări libere și-au adjudecat victoria.
Din tabăra bănățeană s-au remarcat Ovidiu Udrea și Raul Covaciu, ambii cu câte 13 puncte . De partea cealaltă, Cosmin Mătăsaru și Georgian Păun au fost principalii marcatori, fiecare dintre ei aducând 14 puncte în contul echipei din Pitești.
Antrenorul băieților de la CSS Bega, Tiberiu Ondreikovics, crede că echipa sa ar fi putut câștiga, dacă ar fi rezistat mai bine la pressingul impus de argeșeni. „Piteștiul e o echipă foarte experimentată, e campioana de anul trecut la această categorie de vârstă. Noi trebuia să facem un meci mai bun, cu mult mai puține greșeli. Cred că am fi putut să-i învingem. Am pierdut foarte multe mingi pe pressingul lor, ei s-au desprins iar apoi ne-a fost greu să ne revenim. Nici ei nu par într-o formă extrordinară, din ce văd eu. Nu e un capăt de țară, se joacă calificarea. Mai departe, sunt sigur că vom putea învinge cealaltă echipă din Pitești și pe cea din București. Poate chiar și Iașiul. Cu această generație ne propunem să ajungem în primele 4 la turneul final”, ne-a declarat profesorul Ondreikovics.
În prima zi a turneului semifinal de la Timișoara s-au mai disputat meciurile LPS Oradea – CSS iași 48-79 și Magic Champions București – Amicii Pitești 73-64. CSS Bega va disputa următorul meci mâine după amiază, de la ora 18, în sala „Profesor Mircea Albu” din Circumvalațiunii, împotriva celor de la Amicii Pitești.
Leave a Reply
You must be logged in to post a comment.