CH Poli, spre a treia victorie consecutivă: “Nu există adversari facili în campionatul românesc”

12039333_544259515739452_3467474079837979800_nCH Poli traversează, fără doar şi poate, cel mai bun moment din acest sezon. Handbaliştii lui Pero Milosevic au un moral bun, după victoria de săptămâna trecută, de la Vaslui, într-un duel direct pentru locurile de play-off. Aflată pe locul 6 înaintea etapei a VIII-a, gruparea alb-violetă ţinteşte mâine al treilea succes la rând, mai ales că adversară îi va fi nou-promovata Danubius Galaţi, deţinătoarea “lanternei roşii”, fără punct acumulat în primele şapte jocuri din acest campionat.

Galaţiul a revenit în vară pe harta primului eşalon al handbalului masculin după o absenţă de 14 ani. În 2000, CSU Ulpimex Galaţi ajungea să participe chiar în Challenge Cup, dar după doar un an, echipa a retrogradat. Revenirea în elită s-a produs graţie retragerilor Constanţei şi Bacăului, gruparea de la Dunăre ocupănd locul al 3-lea la barajul de promovare. Contactul cu Liga Naţională a fost extrem de dur pentru gălăţeni, care după şapte etape se regăsesc pe ultimul loc în clasament, fără punct acumulat, având şi cea mai permeabilă defensivă – 232 de goluri primite. Chiar şi în aceste condiţii, antrenorul lui CH Poli, Pero Milosevic, nu consideră că echipa sa va avea parte de un meci uşor mâine după-amiază.

“Nu există adversari facili în campionatul românesc.Trebuie să ne respectăm toţi adversarii, inclusiv Galaţiul care are o echipă harnică, luptătoare.Poate pare un meci mai uşor decât celelalte, dar trebuie să muncim, pentru a ne continua seria pozitivă de rezultate. trebuie să jucăm cât mai bine, pentru că vi şi o repetiţie pentru noi, în vederea dificilei deplasări de la Călăraşi. Sunt convins că vom da totul din noi, însă trebuie să începem foarte bine partida cu Galaţiul, cu o apărare decisă. Avem câţiva jucători care acuză unele mici probleme, dar cred că la ora jocului vor fi cu toţii apţi”, a spus tehnicianul muntenegran.

Pivotul Andrei Santeiu e convins că el şi colegii săi vor lega a treia victorie consecutivă. Jucătorul lui CH Poli a vorbit şi despre problemele financiare ale clubului (izvorâte tot din blocarea finanţării dinspre autorităţile locale, care a afectat echipa de baschet masculin).

“Sunt sigur că va urma a treia victorie consecutivă. Avem un moral chiar foarte bun după partida de la Vaslui, unde eu cred că nu a fost o surpriză, aşa cum spune toatră lumea. Am dovedit că suntem o echipă. Noi şi în această săptămână ne-am pregătit foarte bine, chiar dacă sunt unele probleme financiare la echipă, dar avem promisiuni că se vor rezolva. Galaţiul e o echipă care joacă un handbal bun, care poate ţine cel puţin 40 de minute un ritm ridicat. Chiar dacă nu au la dispoziţie foarte multe soluţii pentru schimbări, formează o echipă bună. Trebuie să luptăm pentru a ne asigura victoria, să ne apărăm foarte bine întâi de toate. Eu sunt sigur că vom câştiga”, a spus Santeiu.

Pivotul alb-violeţilor admite că diferenţa dintre echipele nou-promovate şi cele cu experienţa Ligii Naţionale e vizibilă, dar spune că dacă jocul cu Galaţiul nu va fi tratat cu seriozitate, pot apărea surprize. “Se vede că e o diferenţă de valoare între echipele care au jucat şi anul trecut în Liga Naţională şi cele care au venit din Divizia A. Dar s-a văzut că şi cu Focşani ne-a fost destul de greu, chiar dacă a fost vorba despre o echipă ce a promovat în acest an. Trebuie să îi tratăm foarte serios, pentru a nu avea parte de surprize”, a mai spus Santeiu.

Partida CH Poli Timişoara – Danubius Galaţi se va desfăşura mâine, de la ora 17, în sala “Constantin Jude”.

About Gabriel Toth

Leave a Reply