CH Poli debutează joi, în Cupa României, în compania divizionarei secunde HC Adrian Petrea, noua reprezentantă a handbalului reșițean. Pe hârtie, alb-violeții sunt favoriți cerți, însă lotul grupării de pe Bârzava e peste media Diviziei A, fapt demonstrat în campionat, acolo unde reșițenii au acumulat zece victorii din tot atâtea meciuri disputate.
CH Poli vine după o victorie clară, în fața Sucevei, care a mai descrețit frunțile handbaliștilor lui Constantin Ștefan. Meciul de sâmbăta trecută a fost o descătușare, după victoriile pierdute în ultimele secunde în fața vicecampioanei Știința Bacău și a liderului CSM București. Pentru alb-violeți, urmează debutul în noua ediție a Cupei României, ei urmând a primi joi vizita divizionarei secunde HC Adrian Petrea Reșița.
„Un meci foarte important pentru noi, în care se regăsește derby-ul Banatului. Sperăm ca joi să avem aceeași inspirație pe care am avut-o sâmbătă, cu Suceava, și să tranșăm meciul în favoarea noastră. Tratăm Cupa României cu maximă atenție, astfel că în meciul cu Reșița trebuie să fim foarte serioși”, spune antrenorul timișorenilor, Constantin Ștefan.
Handbaliștii de la CH Poli nu se așteaptă la o calificare en fanfare. HC Adrian Petrea e lider în seria vestică a ligii secunde, cu maximum de puncte după zece runde. În ultima rundă, reșițenii au zdrobit o grupare de tradiție Universitatea Cluj, cu 38-22. În plus, lotul cărășenilor cuprinde jucători cu experiența primei divizii, precum Mihai Rohozneanu, Ilie Vaidasigan, Sebastian Pârvan sau ex-polistul Andrei Lela.
„Ne așteaptă un meci foarte greu. Chiar dacă e în liga a doua, Reșița dispune de jucători valoroși, unii dintre ei cochetând și cu echipa națională. În plus, e de așteptat să fie însoțiți din nou de foarte mulți suporteri la Timișoara”, e de părere Constantin Ștefan.
Nici extrema lui CH Poli, Mihai Timofte, nu consideră că meciul cu Reșița va fi unul ușor. „Luăm fiecare meci în serios, indiferent de adversarul care ne stă în față. Reșița își urmărește un interes clar, promovarea în Liga Națională, vor avea acum un examen cu o echipă din prima ligă. Ca bonus, e vorba de derby-ul Banatului, deci va fi în mod clar un meci al orgoliilor. Le-au rămas cam aceiași jucători, plus Lela, care a venit chiar de la noi și ne cunoaște destul de bine”, a spus Timofte.
Handbaliștii de la CH Poli așteaptă și de această dată sprijinul suporterilor, ale căror scandări i-au purtat spre o victorie clară sâmbătă, cu Suceava. „Avem nevoie de ei și, cu siguranță, sprijinul lor va fi de bun augur pentru jucătorii noștri”, a fost apelul lui Constantin Ștefan.
Partida CH Poli Timișoara – HC Adrian Petrea Reșița va avea loc joi, de la ora 17, în sala „Constantin Jude”.
Leave a Reply
You must be logged in to post a comment.