CH Poli așteaptă vizita vechii rivale Minaur cu misiunea îndeplinită

ch-poli-pandurii (12)

CH Poli încheie miercuri un sezon 2013/2014 extrem de fluctuant, dar cu un final în cele din urmă fericit. Alb-violeții și-au asigurat locul al șaptelea prin victoria de vineri, cu Steaua, iar la mijlocul acestei săptămâni primesc vizita vechii rivale Minaur Baia Mare, într-un joc fără miză, dar pe care Constantin Ștefan îl vrea de asemenea câștigat.

Rămasă fără presiunea obiectivului, îndeplinit deja de vineri, CH Poli va juca pentru public în ultimul joc al sezonului. Miercuri, alb-violeții vor fi vizitați de Minaur Baia Mare, într-un derby fără miză, dar care trezește amintiri plăcute, din vremurile în care ambele formații se luptau la titlu.

„Am obținut locul 7 deja, un obiectiv pe care ni-l propusesem, dar mai avem de disputat un meci cu Minaur, care pentru mine e foarte important. Vrem să încheiem sezonul cu o victorie și, pe această cale, vreau să îi chem pe toți iubitorii handbalului din oraș și să ne încurajeze. Îmi doresc să abordăm și acest joc la fel ca pe toate celelalte din play-out, dar din păcate ne confruntăm cu numeroase accidentări și sper ca acest lucru să nu se resimtă miercuri în jocul nostru”, a declarat antrenorul alb-violeților, Constantin Ștefan.

După un sezon regulat mult sub așteptări, gruparea timișoreană și-a revenit în faza play-out-ului, unde e momentan neînvinsă. Constantin Ștefan explică revirimentul echipei sale prin faptul că a trebuit să treacă o perioadă semnificativă de timp pentru sudarea relațiilor de joc, în condițiile în care în vara anului trecut s-a pornit la drum cu o formulă schimbată aproape în totalitate.

„Am o experiență destul de vastă în meseria de antrenor și vreau să spun că s-a dovedit încă o dată că o echipă se sudează într-o perioadă de circa 10 luni. S-a confirmat acest lucru. E vorba de foarte multă muncă, foarte multă pregătire fizică și psihică. Într-adevăr, pe final de campionat am reușit să arătăm cel mai bun handbal al nostru din acest sezon competițional. Dacă e să discutăm de lunile aprilie și mai, jucătorii m-au satisfăcut din toate punctele de vedere, însă dacă e să fac o analiză a întregului campionat, nu am cum să fiu mulțumit. Dacă aveam o constanță la fel ca în această perioadă, cu siguranță locul nostru în clasament era altul”, a mai spus Ștefan.

Partida CH Poli – Minaur Baia Mare va avea loc miercuri, de la ora 17, în sala „Constantin Jude”.

About Gabriel Toth

Leave a Reply