CFR urcă pe podium cu un nou antrenor la timonă


CFR Timișoara s-a impus cu 3-1 în deplasarea de la Bobda și revine pe podiumul Ligii a IV-a. Meciul cu Avântul a consfințit debutul în rolul de „principal” al lui Andrei Pobega, după ce Alin Ionescu și-a anunțat demisia la mijlocul săptămânii.

CFR Timișoara s-a deplasat astăzi la Bobda cu un nou antrenor la cârmă. Andrei Pobega, cel care până acum a îndeplinit rolul de secund, a fost promovat ca prinicpal, după ce Alin Ionescu a decis, la mijlocul săptămânii, să nu mai continue la prima echipă. Acesta a invocat motive personale în decizia sa, însă va rămâne în continuare la Gara Mare, ocupându-se cu pregătirea portarilor, dar și a unei grupe de juniori.

Debutul lui Pobega a fost de bun augur, „leoparzii” smulgând trei puncte pe terenul tinerei formații antrenate de Octavian Foale, care îi urcă astfel pe podiumul Ligii a IV-a. Începutul a fost însă unul mai anevoios, CFR-ul văzându-se condus la pauză. În partea a doua, feroviarii au arătat însă o cu totul altă față, reușind să întoarcă în favoarea lor soarta meciului, prin golurile semnate de Iorgovan (58) și Ungur (61, 64).

Andrei Pobega a abordat meciul de la Bobda cu următoarea alcătuire: Toma – Neamțu, Hrițcan, Brânzan, Bonda – Năstase, Parfenie, Crișan, Zele – Ungur, Iorgovan. Au mai intrat Livădaru, Ițu, Dragotescu și Stiopu.

Celaltă formație timișoreană prezentă la acest nivel, Auto, a disput pe terenul din Freidorf de AS Peciu Nou, cu scorul de 5-1. De altfel, la finele săptămânii viitoare, pe stadionul de la Gara Mare va avea loc confruntarea directă între cele două reprezentante ale orașului de pe Bega în cel de-al patrulea eșalon valoric.

About Gabriel Toth

Leave a Reply