
Fetele de la CFR n-au reușit să spele impresia acelui 0-6 din campionat cu FCM Târgu Mureș, fiind întrecute clar și miercuri de gruparea ardeleană, 0-5, la Brașov, în semifinalele Cupei României.
Măcinată de probleme de lot și lipsită de un portar de meserie, CFR Timișoara nu i-a făcut față vicecampioanei FCM Târgu Mureș, în penultimul act al Cupei României. În jocul disputat miecuri după-amiază, pe stadionul Coronei Brașov, trupa pregătită de Florin Bugar părea eliminată încă de la pauză, atunci când formația ardeleană conducea deja cu 4-0. În partea secundă, „leopardele” au mai echilibrat disputa, dar chiar și așa mureșencele au mai marcat o dată, oprind tabela la 5-0.
În formația timișoreană a revenit căpitanul Mihaela Molnar, după câteva săptămâni în care a fost plecată la muncă în Germania. De asemenea, în jocul de la Brașov a debutat fundașul Mădălina Mărgineanu, jucătoare în vârstă de 35 de ani, care a mai evoluat în trecut la Ripensia și Pandurii Târgu Jiu. Pentru postul de portar, Florin Bugar a ales-o din nou pe Daniela Schipor, utilizată și în ultimele meciuri de campionat.
CFR Timișoara a abordat jocul cu Târgu Mureș în formula Schipor – Șodinca, Mărgineanu, Durlă, Obrad, Ababei, Molnar, Cojocaru, I. Voica, M. Voica, Sârbovan. Au mai jucat Heisu, Sas, Munteanu, Abrudan.
Duminică e programată, la Alba Iulia, finala Cupei României, în care FCM Târgu Mureș va înfrunta campioana Olimpia Cluj, învingătoare cu 11-0 în cealaltă semifinală, în fața celor de la CSS Târgoviște.