CFR Timișoara s-a impus clar în ultimul joc de la Gara Mare din 2012. Elevii lui Adrei Pobega au trecut rapid peste cele două eșecuri succesive, cu Auto și Chișoda, și i-au învins, cu scor de forfait, pe „mânjii” lui Marcel Băban de la Jimbolia.
CFR Timișoara a trecut cu bine peste cel mai greu moment al turului de campionat. După două înfrângeri consecutive, acasă cu Auto și în deplasare la Chișoda, „leoparzii” au reușit unul dintre cele mai bune jocuri din acest sezon, în fața unei echipe extrem de imprevizibile, „Marcel Băban” Jimbolia.
În ciuda victoriei relativ lejere a CFR-ului, formația din Jimbolia nu s-a lăsat mai prejos. Leonte a izbit transversala din apropiere, în minutul 14, stârnind primele emoții la poarta lui Toma. Iorgovan a replicat în minutul 23, însă golgheterul feroviarilor l-a luat la țintă pe portarul Daniel Radu, din opt metri. Oaspeții i-au dat din nou emoții goalkeeperului CFR-ist în minutul 40, prin Schnell, care a tras năprasnic, de la 30 de metri, în plasa laterală. „Leoparzii” au reușit totuși să deschidă scorul, cu un minut înainte de pauză, prin Daniel Oberșterescu, care a reluat din apropiere, după ce Ungur a recentrat o minge trimisă din corner de Zele.
CFR a făcut 2-0 la opt minute de la reluare, prin Ungur, pus excelent în valoare de pasa de pe stânga a lui Neamțu. Iorgovan și-a dorit mult să-și îmbogățească zestrea de goluri, însă n-a avut nici noroc, trimițând la câțiva centimetri peste transversală, din interiorul careului, în minutul 62. „Leoparzii” au sabilit scorul final în minutul 85, atunci când Ungur a realizat „dubla”, după o pasă precisă a lui Crișan. În minutele de prelungiri, nou-intratul Lupancu a avut de două ori șansa golului, însă de fiecare dată s-a lovit de reflexele excelente ale tânărului portar Daniel Radu.
S-a încheiat 3-0, iar CFR mai are un hop până la pauza de iarnă, vinerea viitoare, în nocturnă, la Gottlob. Jocul cu Jimbolia l-a mai liniștit pe antrenorul Andrei Pobega, care deja și-a făcut și planul pentru perioada hibernală. „După două înfrângeri, a venit și victoria, una meritată și muncită. Am spus și după meciul de la Chișoda că băieții au început să arate o altă atitudine și chiar joacă. Îi felicit pentru jocul de astăzi, au avut caracter și determinare și mi-au demonstrat că mă pot baza pe ei în continuare. N-a fost ușor astăzi, dar băieții și-au dorit foarte mult victoria. După ultimul joc, de la Gottlob, noi vom continua pregătirea până pe 20 decembrie, cu câte două antrenamente pe zi. În plus, ne-am înscris și la turneul de sală. Vom și întări echipa, vor veni câteva nume importante de la nivelul Diviziei D. Sunt trei jucători pe care mi-i doresc foarte mult și sper să reușim să-i aducem”, a declarat la final Andrei Pobega.
CFR Timișoara (antrenor Andrei Pobega): Toma – Neamțu, Ungur, Oberșterescu, Hrițcan, Zele, Parfenie, Iorgovan, Ițu, Crișan, Năstase. Au mai intrat Dragotescu, Bonda, Stiopu și Lupancu.
FC „Marcel Băban” Jimbolia (antrenor Octavian Popescu): Radu – Rus, Niță, Udoh, Totu, Schnell, Ardelean, Ugogian, Mitru, Leonte, Hîrdău. Au mai intrat Moldovan, Stan, Armin și Doda.
Leave a Reply
You must be logged in to post a comment.