BCM Danzio înfruntă campioana


BCM Danzio va începe duminică seria împotriva favoritelor la podiumul Ligii Naționale, tocmai în compania campioanei CSM Târgoviște. „Panterele roz” vor încerca să producă o surpriză în fața echipei ce reprezintă România în Euroligă și care miercuri a obținut prima victorie în cea mai importantă întrecere baschetbalistică de pe continent.

După ce a reușit victorii importante în această toamnă, în fața unor formații incomode, precum Sepsi Sfântu Gheorghe, Târgu Mureș sau Alba Iulia, BCM Danzio va încerca să împiedice și campioana en titre, CSM Târgoviște. Formația antrenată de Giorgios Dikeoulakos traversează o toamnă în care întrecerea internă a căzut pe planul secund, datorită participării în premieră pentru România în Euroligă, cea mai puternică întrecere din baschetul european. De altfel, miercuri formația de sub Turnul Chindiei a obținut prima victorie din Euroligă, 79-76 cu formația rusă Nadezhda Orenburg.

Meciul de duminică va și și prilejul reîntâlnirii cu Ancuța Stoenescu, experimentata baschetbalistă evoluând în ultimele două sezoane la Timișoara. După despărțirea de BCM Danzio, jucătoarea în vârstă de 31 de ani a mai trecut pe la Universitatea Alba Iulia, la care a petrecut finalul precedentei ediții de campionat.

Antrenorul secund al „panterelor roz”, Veronica Gavrilă, e convinsă că timișorenii vor avea ocazia să urmărească duminică o întrecere de calitate, fetele de la BCM Danzio fiind mult mai motivate în fața adversarilor puternici. „Cu o echipă puternică joci și tu un baschet bun, un baschet adevărat, pe când în fața echipelor mai slabe nu ești la fel de motivat. Sunt convinsă că va fi un joc frumos. Până la urmă, în baschet e posibil orice, să pierzi la o echipă net inferioară, dar și să câștigi cu cine nici nu te aștepți”, a declarat Vera Gavrilă, la Digi 24 Timișoara.

Deși în general, meciurile fetelor de la BCM Danzio atrag puțini spectatori la sala „Constantin Jude”, președintele-antrenor Dan Ionescu are încredere că duelul cu o formație de Euroligă va crește media asistențelor. „Ne așteptăm la o afluență mai mare de public, asta și datorită faptului că meciul se joacă duminică, la o oră accesibilă. De obicei, alegem pentru meciurile de acasă ora 15, deoarece aceasta e ora de antrenament a fetelor și prefer să nu ieșim din bioritmul nostru, asta chiar în detrimentul sepctatorilor”, a declarat Dan Ionescu, pentru aceeași sursă.

Partida BCM Danzio  – CSM Târgoviște se va disputa duminică, cu începere de la ora 18, în sala „Constantin Jude”.

About Gabriel Toth

Leave a Reply