BCM Danzio a pierdut astăzi, pe teren propriu, în fața vicecampioanei CSM Satu Mare, scor 60-72. Dacă rezultatul final nu spune mare lucru, în condițiile în care „panterele roz” porneau oricum cu șansa a doua, fetele pregătite de Dan Ionescu au dat senzația, mai bine de 30 de minute, că pot produce surpriza în fața ardelencelor.

BCM Danzio a fost la un sfert distanță de o surpriză de proporții în fața vicecampioanei la zi a Ligii Naționale, CSM Satu Mare. După trei sferturi în care au jucat de la egal la egal și uneori chiar peste adversarele lor, baschetbalistele de pe Bega nu s-au mai regăsit în ultimele 10 minute, când mingea nu a vrut pur și simplu să mai intre în coș.

BCM Danzio a început mai hotărâtă disputa cu CSM Satu Mare, conducând în marea majoritate a primului sfert, pe care l-au încheiat în avantaj, 24-23. Cele două echipe au continuat să meargă cap la cap ceva mai mult de 6 minute, însă apoi sătmărencele au reușit să se distanțeze (35-43 la pauza mare) și totul părea să reintre în normal.

La reluare, BCM Danzio a demonstrat însă aceeași poftă de joc ca și în debutul meciului, reușind să se apropie vertiginos de ardelence, profitând și de desele greșeli dn atac ale acestora. După 30 de minute de joc, tabela din „Constantin Jude” indica 52-54, astfel că în ultimul sfert ar fi fost posibil orice. Ultima parte a întâlnirii a fost însă un coșmar pentru bănățence, care n-au marcat nicium punct timp de aproape 8 minute, în vreme ce oaspetele au pus pe tabelă 14 puncte (52-68). Partida s-a încheiat așa cum era de așteptat, cu o victorie până la urmă confortabilă a formației din Satu Mare, însă fetele lui Dan Ionescu rămân cu regretul că puteau obține două puncte mari, la care nu s-ar fi așteptat nimeni.

Tiffany Brown a fost cea mai bună marcatoare a timișorencelor, cu 14 puncte, urmată de Antoinette Thompson – 10, Biljana Pesovic – 9, Adina Stoiedin – 9, Marta Fodor – 5, Ana Vuksic – 4, Tunde Kilin – 3, Bianca Blanaru – 2, Miruna Crâsnic – 2, Sonja Maric – 2. De partea cealaltă, trebuie remarcată prestația americancei Shanika Freeman, autoare a 26 de puncte și a nu mai puțin de 21 de recuperări.

Reacții la cald

„Nu ne gândeam să facem o surpriză, ci un meci bun, în compania vicecampioanei. Faptul că ele sunt o echipă nordică s-a văzut, fiind protejate ca ursul polar. Nu pot decât să fiu mulțumit, deși am înregistrat o înfrângere. Cele opt minute fără coș din ultimul sfert se explică prin faptul că sătmărencele sunt o echipă mai experimentată, mai ales alături de cei doi arbitri. N-am cerut niciun time-out în ultimul sfert pentru că sunt un antrenor slab și m-am gândit că n-are rost să pierd vremea. A fost un meci câștigat din start de echipa din Satu Mare, datorită brigăzii de arbitri delegate astăzi. Orice am fi făcut, am fi fost opriți. După ce că suntem slabi sub panou, ne-au scos și de acolo două jucătoare (n.r. – Vuksic și Stoiedin, ambele cu 5 greșeli)”. (Dan Ionescu, antrenor BCM Danzio)

„O victorie mult mai grea decât o arată scorul. Fetele de la Timișoara au jucat neașteptat de bine, sunt foarte bine pregătite fizic și au avut un joc foarte solid în apărare. E drept, și noi am ratat singuri cu coșul de nenumărate ori, n-am avut viteză. Să zicem că ora de programare a meciului nu ne place. M-aș fi așteptat să am un meci mai ușor, am câștigat sferturile 2 și 4 la diferențe destul de mari și probabil că aici s-a jucat meciul. E oarecum normal, pentru că eu am folosit 10 jucătoare, pe când Timișoara nu are atât de multe jucătoare valoroase, sunt multe fete tinere, care mai trebuie să prindă experiență”. (Dan Fleșeriu, antrenor CSM Satu Mare).

Leave a Reply