BC Timișoara s-a despărțit de Predrag Badnjarevic


Eșecul de marți, de la Kormend, a pus capăt colaborării dintre BC Timișoara și antrenorul sârb Predrag Badnjarevic. La meciul de sâmbătă, de la Craiova, secundul Srdjan Jovanovic va asigura interimatul, conducerea clubului aflându-se în căutarea unui nou antrenor principal.

După eșecul lamentabil de marți, de la Kormend, BC Timișoara a pus punct colaborării cu antrenorul Predrag Badnjarevic. Site-ul oficial al clubului bănățean a anunțat rezilearea de comun acord a angajamentului tehnicianului sârb, până la numirea unui nou „principal” urmând să se ocupe de echipă fostul secund, Srdjan Jovanovic.

„Am căzut de acord cu domnul Badnjarevic să întrerupem colaborarea. Nu este momentul cel mai fericit pentru o schimbare, dar sperăm să facă bine echipei. Îi mulţumesc pentru tot realizările sale sub culorile clubului nostru”, a declarat președintele Leontin Demaio, pentru bctimisoara.ro.

De asemenea, antrenorul sârb se declară satisfăcut de ceea ce a realizat într-un an și jumătate de mandat pe banca echipei și de dorește de acum foștilor săi elevi să se bucure de rezultate cât mai bune. „În general, sunt foarte satisfăcut de ceea ce am realizat la Timişoara, de modul cum au lucrat jucătorii. Am făcut tot ce ne-a stat în putinţă pentru a creşte nivelul baschetului şi pentru a crea un renume clubului. Aşa cum le-am spus şi băieţilor, le doresc să aibă rezultate cât mai bune şi să lupte pentru obiectivele din acest sezon”, a declarat Badnjarevic, pentru aceeași sursă.

Predrag Badnjarevic a preluat banca tehnică a Timișoarei în vara anului trecut, adunând un total de 90 de meciuri oficiale. În campionat a obținut 35 de victorii și 15 înfrângeri, în Cupa României 6 meciuri și o înfrângere, iar în cupele europene 6 victorii și 8 înfrângeri. Cu Badnjarevic la cârmă, BC Timișoara a disputat finala Cupei României și finala Diviziei A.

About Gabriel Toth

Leave a Reply