BC Timișoara i-a produs o înfrângere clară lui Dragan Petricevic, la primul său meci ca adversar al echipei pe care a adus-o în prim-planul basachetului românesc. „Leii din Banat” au controlat jocul cu CSU Sibiu, reușind să se impună cu 85-66.

BC Timișoara n-a părut timorată de revederea cu Dragan Petricevic. Ba din contră, dacă e să vorbim de timorare, aceasta s-a simțit în tabăra sibiană, acolo unde Shone Markovic, Barîș Aktaș sau Mihai Paul și-au dorit poate prea mult în fața publicului ce îi ovaționa până nu demult. O altă explicație pentru misiunea ușoară a „leilor” vine și din absența „motorului” echipei, Uros Velickovic, și el unul dintre jucătorii care produceau odată fiori în bătrâna sală Olimpia.

Cu o sală aproape plină, dar într-o liniște cu care Dragan Petricevic cu siguranță nu e obișnuit, BC Timișoara și-a făcut pur și simplu norma în fața Sibiului, etalându-și forța superioară încă din primul sfert, câștigat cu 22-14. Până la pauza mare, elevii lui Predrag Badnjarevic și-au mărit considerabil ecartul, ajuns la 22 de puncte în momentul intrării la cabine, 49-27.  După reluare, alb-violeții și-au continuat galopul de sănătate, ajungând la un moment dat chiar la 30 de puncte avans, însă s-au mulțumit „doar” cu 27 cu 10 minute înainte de final, 65-38. În ultimul sfert, formația pregătită de Petricevic a avut ocazia de a mai echilibra statistica, recuperând opt puncte din handicap și oprind tabela la 85-66 în favoarea gazdelor.

Marko Djerasimovic și Dominique Archie au fost principalii marcatori pentru BC Timișoara, ambii având câte 16 puncte. Printre remarcați se mai află Robert Sarovic, cu 13 puncte, și 4 „trițe” reușite din 5 încercări, dar și Delvon Johnson, autor al unui „double-double”, cu 12 puncte și 10 recuperări. Au mai punctat Jovanovic – 8, Andrei – 8, Jelenic – 6, Popescu – 4 și Căpușan – 2.

Dintre foștii timișoreni ai Sibiului, Mihai Paul s-a remarcat în mod deosebit, fiind singurul integralist de pe parchet și, totodată, cel mai bun marcator al jocului, cu 18 puncte. Fostul căpitan al Elbei, „Shone” Markovic a contribuit și el la zestrea formației sale cu 9 puncte. În fine, Barîș Aktaș a petrecut doar 1 minut și 46 de secunde pe parchet, fără să puncteze la vreun capitol în statistică.

„Nu mă așteptam să avem un meci ușor. Diferența putea fi chiar mai mare în favoarea noastră, dar la ei a contat cu siguranță absența lui Uros Velickovic. Pentru mine cel mai important lucru e că timp de trei sferturi am fost foarte exacți în apărare. Cred că apărarea noastră a făcut diferența, în primele 30 de minute am jucat așa cum ar trebui să o facem întotdeauna. Noi ne-am făcut treaba bine, probabil unii dintre foștii jucători ai Timișoarei au fost puțin blocați psihic, dar Shone Markovic, de exemplu, a jucat foarte bine”, a declarat la final antrenorul lui BC Timișoara, Predrag Badnjarevic.

Leave a Reply