Deși „urșii” și-au îndeplinit obiectivul minim trasat pentru prima jumătate a campionatului, înregistrând patru victorii, lotul galben-negrilor va suferi modificări substanțiale în această iarnă. Dacă la capitolul veniri s-a oficializat deja transferul lui Jermont Horton, primul plecat de la Timba a fost Bosko Stojakovic, cel care și-a început foarte bine munca la echipă, dar evoluțiile sale au fost apoi extrem de oscilante.
BC Timba va avea o altă față în retur. Cel puțin aceasta e convingerea antrenorului Bogdan Murărescu, care își va definitiva lotul pentru a doua jumătate a campionatului în zilele viitoare. Dacă primul sosit al iernii, Jermont Horton, a fost deja anunțat în urmă cu câteva zile, „urșii” au oficializat sâmbătă și despărțirea de Bosko Stojakovic. Extrema în vârstă de 28 de ani a avut cifre destul de bune în startul sezonului, dar apoi evoluțiile sale au început să scadă drastic.
În zilele următoare, se mai preconizează cel puțin o despărțire, tot din rândul jucătorilor străini, întrucât Timba așteaptă sosirea unuia dintre cei mai interesanți jucători ce au evoluat vreodată în România, după spusele lui Bogdan Murărescu. E vorba despre un internațional canadian în vârstă de 29 de ani, care a cochetat cu NBA și Euroliga și, deși tehnicianul „urșilor” a evitat să-i pronunțe numele, toate indiciile duc către Denham Brown.
Jucătorul de posturile 2,3 a făcut parte în 2006 din lotul lui Seattle SuperSonics, însă n-a rezistat la trupa din NBA decât în presezon. De-a lungul timpului, a mai evoluat la mai multe formații din NBA Develompent League, iar apoi la echipe de renume din Europa, precum Galatasaray sau Tisettanta Cantu, din Italia. Denhram Brown e așteptat să sosească săptămâna viitoare la Timișoara, el mai fiind dorit și de alte echipe din România, precum CSU Sibiu sau SCMU Craiova.
În altă ordine de idei, „urșii” continuă antrenamentele, Bogdan Murărescu urmărind să-și aducă băieții în formă pentru startul returului. De altfel, tehnicianul timișorenilor își dorește măcar o victorie în primele două partide din 2013, ambele în deplasare, la Craiova și Giurgiu.
„Ne-am reunit vineri, ne pregătim destul de intes și probabil că luni, pe 31 decembrie, vom avea un antrenament de relaxare. Apoi vom începe un program mai tacticizat, pentru că peste o săptămână vom avea primul meci în campionat și ne trebuie timp să integrăm și jucătorii nou-veniți”, a spus Bogdan Murărescu.
Leave a Reply
You must be logged in to post a comment.