
BC Timba încearcă să fructifice plusul de moral de după victoria de miercuri, de la Constanța, și să încurce una dintre echipele puternice ale campionatului. Luni, în sala „Constantin Jude” va sosi BC Mureș, formație ce a învins în acest start de sezon campioana en titre și una dintre principalele favorite la titlu din acest sezon.
După două eșecuri la rând în propria sală, miercuri a venit și prima victorie pentru BC Timba, în deplasare, la Constanța. „Urșii” s-au descătușat pe malul mării, învingând la o diferență de aproape 30 de puncte gruparea pregătită de Costel Cernat.
Euforia victoriei s-a stins însă repede în tabăra galben-negrilor, deoarece luni vine la Timișoara BC Mureș Târgu Mureș, sperietoarea „granzilor” din acest debut de sezon. După eșecul din runda inaugurală, cu BC Timișoara, formația ardeleană a învins cu 85-79 pe terenul campioanei CSU Ploiești, pentru ca etapa trecută să dispună clar de una dintre cele mai înstărite echipe ale Ligii Naționale, Gaz Metan Mediaș, cu 79-64.
Partida BC Timba – BC Mureș se va desfășura luni seară, cu începere de la ora 20, în sala „Constantin Jude” și nu va fi televizată. Oficialii meciului sunt Fabiana Nițu, Ciprian Stoica și Alin Roșu.