ASU Politehnica va disputa mâine, pe terenul sintetic din incinta Bazei 2, un amical internaţional. Oaspeţii alb-violeţilor vor fi sârbii de la Radnicki Sutjeska, formaţie ce evoluează în eşalonul al patrulea din ţara vecină.
Cel de-al şaptelea meci de verificare al liderului din C4 din această pauză competiţională se va desfăşura mâine, de la ora 13, pe terenul sintetic de la Baza 2. Elevii lui Sorin Brîndescu vor întâlni formaţia Radnicki Sutjeska, participantă în liga a patra a Serbiei, în Zona Banat, unde a încheiat turul pe locul 6, cu 23 de puncte.
Clubul din Sutjeska a fost înfiinţat în 1945, evoluând, de-a lungul anilor, în ligile inferioare din Iugoslavia şi, mai apoi, din Serbia. Echipa a promovat în „Zonă” (L4) în urmă cu doi ani, iar în sezonul trecut s-a menţinut cu emoţii în acest eşalon, terminând campionatul pe locul 14, exact deasupra liniei retrogradării. Să mai spunem că, până în 2012, Radnicki Sutjeska evolua la nivelul ligii a şasea, în campionatul municipal Zrenjanin.
Chiar dacă gruparea alb-roşie nu a obţinut performanţe notabile de-a lungul istoriei de peste şapte decenii, o serie de fotbalişti importanţi s-au format la Radnicki. Printre cei mai cunoscuţi jucători ce au îmbrăcat tricoul micuţei echipe din Sutjeska e Dejan Govedarica. Acesta a jucat pentru Sutjeska la începutul carierei, trecând apoi la cea mai importantă echipă din zonă, Proleter Zrenjanin. De-a lungul anilor, a mai jucat pentru Vojvodina Novi Sad, Volendam, Waalwijk, NEC Nijmegen (toate din Olanda), dar şi în Serie A, la Lecce. Govedarica s-a aflat în lotul Iugoslaviei la două turnee finale majore: Campionatul Mondial din 1998 şi EURO 2000.
Pentru ASU Politehnica, amicalul de mâine, cu Radnicki Sutjeska, e cel de-al doilea cu o formaţie de peste graniţă din această iarnă, după cel pierdut săptămâna trecută, în deplasare, 1-2 cu SZEOL Szeged. Să mai precizăm că, în ultimii ani, alb-violeţii au mai disputat partide de verificare cu formaţii din Serbia: în 2013 cu OFK Kikinda (1-2 în deplasare şi 4-3 la Timişoara) şi la finele lui 2014, la Timişoara, cu juniorii U19 de la Vojvodina Novi Sad (2-2).
Leave a Reply
You must be logged in to post a comment.