Sfârșit de săptămână prolific pentru atletismul timișorean, care și-a mai trecut în vastu-i palmares două medalii într-un concurs internațional, ambele fiind „opera” Adelinei Pastor. Atleta în vârstă de 21 de ani a făcut parte din lotul României, de la Balcaniada organizată pe stadionul „Nicolae Dobrin” din Pitești, clasându-se a doua în proba de 400m și apoi prima împreună cu ștafeta de 4×400 a României.
Adelina Pastor nu a reușit să o depășească pe rivala sa de pe plan intern de la 400m, Bianca Răzor, timișoreanca terminând a doua în proba sa individuală de bază, la Balcaniada de la Pitești. Sportiva pregătită de profesorul Ioan Damaschin a fost cronometrată cu 53.48, în vreme ce prima clasată a înregistrat 52.24. Pe poziția a treia s-a clasat veterana probei, croata Anita Banovic, cu timpul 53.84.
Timișoreanca a urcat însă pe prima treaptă a podiumului duminică, împreună cu ștafeta de 4x400m a României. Alături de Adelina Pastor – care a alergat în primul schimb – au mai concurat pentru țara gazdă a Balcaniadei, în ordine, Mirela Lavric, Angela Moroșanu și Bianca Răzor, timpul total al tricolorelor fiind 3:31.02. O victorie clară pentru cele patru românce, în condițiile în care Croația, a doua clasată, a înregistrat 3:37.67, iar Serbia, venită a treia, a încheiat cursa în 3:39.93.
La ediția argeșeană a Balcaniadei a mai participat un sportiv timișorean. E vorba despre Cosmin Dumitrache, hurdlerul în vârstă de 20 de ani fiind aproape de o clasare pe podium în proba de 110 metri garduri. Atletul legitimat la CSM Timișoara s-a clasat al patrulea, cu timpul 15.13, la zece sutimi în spatele celui ce a cucerit bronzul, turcul Mustafa Gunes. Titlul balcanic i-a revenit sârbului Milan Ristic (14.47), urmat de gruzinul David Ilariani (15.03). Totuși, Dumitrache a reușit să obțină cea mai bună clasare a României din această probă, devansându-l pe rivalul să de pe plan intern, constănțeanul Cornel Bănănău, care a terminat al cincilea, la zece sutimi în spatele timișoreanului.
Leave a Reply
You must be logged in to post a comment.