pastor victorie
În acest sfârșit de săptămână, Bucureștiul găzduiește cea de-a treia etapă a Campionatelor Naționale de atletism, destinate seniorilor, tineretului și juniorilor 1. Două zile de succes pentru timișoreanca Adelina Pastor, învingătoare sâmbătă, în proba ei de bază, 400m, performanță dublată în această dimineață, cu victoria la 200m.

După un început de vară plin de concursuri internaționale, Adelina Pastor rămâne în mare formă, fapt demonstrat în acest weekend, la București, în cadrul celei de-a treia etape a Campionatului Național de seniori, juniori și tineret. Timișoreanca în vârstă de 20 de ani se întoarce din capitală cu două locuri I, în probele de 200 și 400 de metri.

Sâmbătă, sportiva legitimată la CSM Timișoara nu a avut practic adversar la proba ei specifică, cea de 400m plat. Adelina Pastor a trecut prima linia de sosire, în 52.67 secunde, devansându-le clar pe următoarele două clasare, stelista Alina Panaite (53.19) și clujeanca Sanda Belgyan (54.15). O performanță excelentă, dar care însă nu o apropie pe bănățeancă de baremul pentru Campionatele Mondiale din august, de la Moscova, unde i se cere cel mult 52.35 pe această distanță.

În aceeași probă au mai concurat alte două atlete din Timișoara, însă niciuna dintre ele nu a emis pretenții la podium. Livia Cristurean, sportivă în vârstă de 17 ani, a încheiat pe 6, cu timpul 57.97, următoarea clasată fiind Delia Irimia, exponentă a generației 1997, care a înregistrat 58.03.

Cu un moral excelent după victoria de sâmbătă, Adelina Pastor s-a aliniat la start și în această dimineață, la proba de 200m, unde a înregistrat o nouă victorie confortabilă. Sportiva pregătită de antrenorul emerit Ioan Damaschin a înregistrat 24.29, depășind-o cu aproape o secundă pe cea de-a doua clasată, piteșteanca Simina Rizea, și cu aproape o secundă și jumătate pe atleta venită a treia, Andreea Grecu, de la CSA Steaua.

Nici în această probă, Adelina Pastor nu a fost singura exponentă a atletismului timișorean. Livia Cristurean s-a clasat a șaptea, cu timpul 26.60, în vreme ce Cristina Bălan, sportiva în vârstă de doar 15 ani, recent revenită de la Festivalul Olimpic al Tineretului European de la Utrecht, s-a clasat a opta,m cu timpul 27.12.

Sprint printre rezultate

Leave a Reply