ACS Poli a anunțat că va renunța la serviciile a nu mai puțin de șase jucători pentru partea a doua a campionatului. Dintre ei, doar Alexandru Boștină a avut rezultate notabile, marcând trei goluri, în primele runde ale campionatului.
Mișcările de trupe au început la ACS Poli. Nu mai puțin de șase jucători care au făcut parte din lotul alb-negrilor în turul campionatului sunt liberi să își caute echipă. E vorba despre Alexandru Boștină, Răzvan Anițoiu, Cosmin Amarinei, Răzvan Iovan, Darius Rogozinaru și Cristian Daminuță.
Tehnicianul Valentin Velcea spune însă că o parte a acestora nu vor fi cedați definitiv, urmând a fi ținuți sub observație de ACS Poli la echipele cu care se vor înțelege. „Dorim în general să nu ne debarasăm de niciun jucător, deoarece toți cei enumerați sunt încă tineri. Unii dintre ei nu au reușit să se impună, nu s-au adaptat, poate obiectivul e prea îndrăzneț și fiecare dintre ei vrea să își încerce norocul în altă parte. E rău pentru un jucător să stea, doar să se pregătească, fără să joace”, a declarat Valentin Velcea, în cadrul unei conferințe de presă.
Alb-negrii vor continua pregătirile pe plan local până în 23 ianuarie, când e programată plecarea în Antalya, locul de desfășurare al singurului cantonament din această iarnă. ACS Poli va disputa șapte jocuri de pregătire în această perioadă, lista posibililor adversari cuprinzând nume precum Torpedo Moscova, ȚSKA Sofia, Zestafoni, Rijeka sau echipa secundă a celor de la Bayern Munchen. Până la plecare în Turcia, Velcea își dorește să definitiveze în mare măsură lotul cu care va aborda returul ligii secunde.
„În proporție de 80-90%, lotul pe care îl vom deplasa în Turcia va fi cel pe care ne vom baza în campionat.În afara celor pe care i-am anunțat că își pot căuta noi angajamente mai rămân 22 de jucători. Probabil îl vom mai coopta și pe Cristian Bărbuț, din penpiniera noastră. E jucător de lot național, care a confirmat în ultimele șase luni”, a mai spus Velcea.
După întoarcerea din Antalya, ACS Poli își propune să dispute un amical puternic la Timișoara, luându-se deja legătura cu Steaua Roșie Belgrad.
Leave a Reply
You must be logged in to post a comment.