ACS Poli rămâne fără victorie în deplasare


ACS Poli a bifat o nouă remiză albă la Drăgășani, în fața uneia dintre surprizele startului de sezon din liga secundă, Damila Măciuca. Alb-negrii rămân astfel fără victorie pe teren străin, singurele succese ale formației antrenate de Valentin Velcea fiind obținute pe „Dan Păltinișanu”.

ACS Poli nu a reușit să producă prima înfrângere în liga secundă a exoticei Damila Măciuca. Într-un meci disputat la Drăgășani, pe o vreme mohorâtă, echipele pregătite de Erik Lincar și Valentin Velcea s-au anihilat reciproc, astfel că remiza albă înregistrată după cele 93 de minute de joc se înscrie în sfera normalului.

Gazdele au avut inițiativa în prima parte a jocului, combinațiile dintre fostul jucător al Politehnicii, Adrian Popa, și tânărul Bogdan Geantă stârnind deseori panică în linia defensivă a timișorenilor. ACS Poli a replicat palid, Boldea șutând pe lângă poartă în minutul 30. Cu cinci minute înainte de pauză, Măciuca putea deschide scorul, însă Geantă a ratat inexplicabil, din 2 metri.

În partea secundă, ACS Poli a dominat teritorial, însă fără efect pe tabelă. Pe fondul unei posesii superioare a elevilor lui Velcea, Măciuca putea da totuși lovitura în minutul 78, însă Voinea a fost blocat in extremis de stopperul timișorenilor, Alex Petrovic. Minutele de prelungire puteau direcționa toate cele trei puncte către Timișoara, însă Cristian Boldea a tras puțin peste transversală.

Odată cu remiza de la Drăgășani, ACS Poli acumulează 10 puncte dar coboară de pe podium, fiind depășită de FCM Târgu Mureș, învingătoare cu 2-1 asupra Voinței Sibiu. Pentru alb-negri urmează duelul de pe teren propriu cu Luceafărul Oradea, programat vineri, de la ora 17.

ACS Poli a evoluat la Drăgășani în următoarea formulă: Kirev – Redzepi, Petrovic, Şeroni, Marovic – Goge, Poparadu (cpt.), Dobricean, Bălace – Boldea, Szekely. Au mai intrat Trandu și Boștină.

About Gabriel Toth

Leave a Reply