O parte a jucătorilor lui ACS Poli au pierdut, în această dimineață, amicalul cu nou-promovata în Liga a III-a Șoimii Pâncota. Gruparea arădeană s-a impus cu 4-2, fără a întâmpina mari probleme din partea unei echipe din ce în ce mai debusolate și mai demotivate.
Incertitudinea crește cu fiecare zi ce trece la ACS Poli. Fără niciun jucător semnat, Valentin Velcea are o misiunea aproape imposibilă, aceea de a încropi o echipă cu care să abordeze Liga a II-a și, pe deasupra, să și lupte la promovare. Într-o perioadă în care absolut nimeni din club nu știe ce se va întâmpla mâine sau peste o săptămână, rezultatul de astăzi, 2-4 cu Șoimii Pâncota, n-ar trebui să mai mire pe nimeni.
Arădenii au condus cu 3-0 la pauză, alb-negrii revenind în joc la începutul reprizei secunde, prin reușitele lui Rotariu și Boștină. În minutul 63, Șoimii au punctat însă din nou, printr-un șut de la 35 de metri, care l-a surprins pe Iordache.
Valentin Velcea a început partida de pe „Știința” cu un lot experimental, în care au avut prioritate jucătorii care încearcă să-l convingă că merită să o șansă la Timișoara. Numele noi sunt Florin Anițoiu (fundaș stânga – din generația 1994 de la LPS Banatul, ultima dată la Luceafărul Oradea), Sergiu Scărlătescu (mijlocaș dreapta – fost la CFR Timișoara și Dinamo II) și Lucian Stroe (mijlocaș stânga – ultima dată la Gloria Buzău). De asemenea, a debutat și atacantul oltean Laurențiu Boroiban, cel care nu s-a remarcat în mod deosebit.
Dintre toți cei enumerați mai sus, doar Florin Anițoiu are șanse mari să rămână la echipă, un semn de întrebare mai persistând asupra lui Scărlătescu. În schimb, Stroe, Boroiban, precum și brazilianul Marcio, vor părăsi chiar astăzi Timișoara.
Iată echipa utilizată de Velcea astăzi, contra Pâncotei: Ostafie – Dăruială, Bocșan, Chivoiu, Anițoiu – Scărlătescu, Fuchs, Marcio, Stroe – Rotariu, Boroiban. Au mai intrat Iordache, Daminuță, Boștină și Toma.
Valentin Velcea s-a arătat extrem de îngrijorat la finalul meciului, nu atât de rezultat, cât de starea de haos a noului club. „Ne confruntăm cu probleme organizatorice, cu probleme la nivelul jucătorilor. Au și ei dreptatea lor, pentru că deocamdată nu știu încotro să o apuce, dar asta e o scuză. Dacă iți place atât de mult sportul ăsta, trebuie să intri în teren să arăți tot ce ai mai bun”,a declarat Velcea.
Schimbare de program
Deși inițial ACS Poli ar fi trebuit să dispute trei partide amicale astăzi, în cele din urmă n-au mai rămas decât două. După meciul cu Pâncota, din această dimineață, prima echipă va întâlni o altă divizionară C, FCM Reșița, cu începere de la ora 18. Schimbarea vine datorită forfait-ului echipei din Szeged, care a anunțat că nu poate veni, după ce mai mulți jucători din lot au suferit o toxiinfecție alimentară.
În ceea ce privește jucătorii așa-zisului„satelit”, cel care trebuiau, de fapt, să întâlnească Reșița, aceștia vor avea zi liberă. În cazul băieților lui Paleacu, incertidutinea e și mai mare, niciunul dintre componenții lotului de rezerve neștiind unde va începe sezonul. Conducerea a anunțat, la începutul săptămânii, că renunță la ideea unui „satelit”, motivul invocat fiind, mai întâi, costul prea mare de întreținere a unei echipe de Liga a III-a, iar mai apoi lipsa de locuri din acest eșalon.
Leave a Reply
You must be logged in to post a comment.