Foto: Emanuel Titus Iliesi / Mediafax Foto

Politehnica Timișoara a înregistrat primul meci de verificare fără gol marcat din această vară. Pe terenul din Săcele, alb-violeții au remizat astăzi, scor 0-0, cu AFC Hărman, formație de Liga a III-a care s-a implicat în sezonul trecut în lupta pentru promovare până în ultima etapă.

Jocul de astăzi a fost lipsit de spectaculozitate și cu puține ocazii de poartă. În primul mitan, Ghinescu a fost cel mai aproape de gol, însă șutul său de la distanță nu a reușit să-l învingă pe portarul formației brașovene. Datele problemei nu s-au schimbat nici după pauză, atunci când antrenorii celor două echipe au schimbat liniile, dându-le minute tuturor jucătorilor din lot.

Pentru Politehnica Timișoara, amicalul de astăzi a fost primul fără gol marcat și fără victorie în această vară, după un șir de patru succese la rând, în compania unor adversari mai modești. Rezultatul nedecis de astăzi poate fi explicat și prin starea de oboseală a elevilor lui Bogdan Andone, care în zilele petrecute în cantonamentul de la Săcele au avut parte de câte două antrenamente zilnice. De cealaltă parte, gruparea brașoveană, reunită abia în această săptămână, a părut mai proaspătă, în condițiile în care nu a trecut încă la perioada acumulărilor fizice.

În prima repriză, antrenorul Bogdan Andone a apelat la o formulă 4-1-4-1 cu Gakos – Turda, Mera, Bilia, Taub – Lazea – Neamțu, Giuricici, Ignea, Ghinescu – Staicu. În partea a doua, alb-violeții au jucat în 4-3-3, cu Filip – Motreanu, Coadă, Bilia, Bîte – Țugui, Stancu, Ignea – Plămadă, Bădăuță, Ghinescu.

Următorul test al Politehnicii din stagiul brașovean va avea loc miercuri, de la ora 18:00, tot la Săcele, în compania unei alte formații cu pretenții din Liga a III-a, FC Csikszereda Miercurea Ciuc. „Băieții în Ghete” vor încheia cantonamentul sâmbăta viitoare, cu un nou meci de verificare, în compania unei alte participante în C1, Olimpic Cetate Râșnov.